Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
3 241 Acest document este important pentru că el confirmă continuitatea instituţiei voievodale locale şi aruncă lumini noi asupra structurii etnice a populaţiei de acolo pe la 1724 cînd încă nu se realizase colonizarea masivă din partea lui Károlyi şi a altor moşieri, mai este preţios şi prin aceea că ne probează că la data respectivă, voievodul local Suciu Andrei întrunea în persoana sa atît atributele voievodate cît şi cele judiciare. Este un indiciu de mare preţ în sensul că la acea vreme voievodul păstra tradiţionalele sale atribuţii, acelea de a cîrmui şi a face dreptate alor săi după datina străbună, ca voievod şi jude. Ne dă certitudinea că procesul de separare a atribuţiilor nu începuse încă. El va apare abia spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea în alte localităţi sătmărene, ca un preludiu al abolirii instituţiei şi înlocuirii ei cu judecia („jude“ „Judex“). Tot un document oficial vine să ne confirme existenţa voievozilor locali în satele limitrofe oraşului Satu Mare, în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Astfel, în dosarul unui lung proces dintre contele Antoniu Károly şi „civitas“ Satu Mare, găsim depoziţiile a 26 de martori convocaţi în oraşul — castrum Ardud („ ... Oppido et Castro Erdőd“), la 18 octombrie 17699. Contele urmărea să i se recunoască, prin hotărîre judecătorească starea de fapt că a folosit neîntrerupt Pădurea de Goruni („Silva Cser Erdő“) dintre satul Medişa, pîrîul Bâlcaia, satul Solduba etc., la păscărit şi ghindărit cu turmele sale de porci. Prin probarea „uzueapiunii“, el ar fi dorit să i se recunoască prescripţia achizitivă. Magistratura oraşului Satu Mare, proprietară a pădurii, atentă şi grijulie faţă de străveziile intenţii ale contelui, a continuat uzul neîntrerupt al pădurii prin folosirea ei tot la păscărit şi ghindărit. La acţiunile samavolnice ale contului, a opus rezistenţă, a rostit oprelişti mergînd pînă la sechestrarea şi închiderea turmei de porci a contelui, arătîndu-i că nu doreşte să-şi abandoneze dreptul său de proprietate şi că nici gînd nu poate fi de prescripţie. La audierea martorilor, cel de al doilea interogat este Mihai Pop, voievod din Tătăreşti („Résztelek“), jud. Satu Mare, el declară că este născut în Tătăreşti, are 40 de ani şi ştie că pădurea în litigiu este proprietatea oraşului Satu Mare, că oraşul a luat folosul pădurii întocmai ca un adevărat proprietar. Toate aceste le ştie din cunoştinţă personală, ca voievod în Tătăreşti, cît şi din auzite de la tatăl său ca şi de la orice om, în mod obişnuit. Mai zice că, înainte cu 20 de ani, pe cînd umbla în chestiuni de judecie, (. .. „birósságal“) ştie că ori de cîte ori s-a făcut ghindă, turma de porci a contelui a păscut şi ghindărit în acea pădure simultan cu turma de porci a oraşului, fără ca pe atunci gornicii oraşului să fi mînat şi în-9 Arhivele Statului Satu Mare, Primăria municipiului Satu Mare, Fond. familia Károlyi. Act. nr. 1, anul 1776 (111.26) 1816 (mai 9). Proces între contele Károly şi oraş datorat de ghindăritul turmelor de porci ale contelui în Pădurea Cser, aparţinînd oraşului („civitas“) Satu Mare, fila 30. 16 — Studii şi comunicări, VII—vm.
