Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Ştiinţele naturii
11 575 rioare, dar considerăm că acestea nu vor schimba imaginea generală asupra seismicităţii zonei şi nici concluziile ce se desprind din analiza acestor fenomene. Din cele 171 de cutremure atestate documentar pînă la 1900, numai 3 au avut loc pînă în secolul al XVIII-lea; între 1 700 şi 1 800 au fost 7 cutremure; majoritatea seismelor — 144, au avut loc în prima jumătate a secolului trecut, între anii 1829—1838. Cele mai multe s-au produs iarna — 56, iar cele mai puţine primăvara — 30. Lunile cu frecvenţă cea mai ridicată sínt: decembrie cu 24 şi ianuarie cu 23, iar cu frecvenţa cea mai scăzută: iunie cu 5 şi aprilie cu 6. Ca intensitate, cele mai multe au fost cutremure slabe — 132, apoi moderate — 24, puternice —13 si numai 2 foarte puternice: cele din 1 iulie 1829 şi din 15 octombrie 1834. Cauzele cutremurelor din această zonă, pe care multe izvoare consultate încearcă se le elucideze într-un fel sau altul, sínt de origine tectonică183. Se remarcă în acelaşi timp existenţa a două zone epicentrale pe teritoriul judeţului Satu Mare: prima, şi cea mai activă pe culoarul tectonic al Văii Eriului şi o a doua de intensitate mai mică, pe aliniamentul Halmeu-Livada. Ca o ultimă concluzie desprinde faptul că, numărul cutremurelor de pămînt cu acţiune distrugătoare mare a fost foarte redus, raportat la totalul seismelor consemnate. Pierderile provocate de cutremurele enumerate au fost mai mult de ordin material, neexistînd nici o însemnare despre pierderi de vieţi omeneşti. De asemenea trebuie să menţionăm că nu am întîlnit, decît sporadic, existenţa unor soluţii colective sau măsuri luate în vederea ajutorării celor care au avut de suferit de pe urma cutremurelor. Considerăm că cercetarea noastră, poate oferi date inedite despre cutremurele de pămînt din zonă, a căror cunoaşterea alături de alte fenomene naturale sínt necesare pentru studiul istoriei societăţii umane, de pe aceste meleaguri. 183 Benedek Z., art. cit.; Idem, A szőke Szamos földjén, Ed. Dacia, Cluj, 1973; Idem, Schimbările cursului Someşului şi al Crasnei în perioada pleistocenului superior şi a holocenului, Satu Mare St. Com., I, 1969, p. 25—34.
