Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
320 10 reprezentanţilor români a slăbit substanţial, clubul de numai zece delegaţi fiindu-i peste puteri să apere interesele întregii naţiuni, de peste trei milioane de oameni.35 în noiembrie 1869, la propunerea liderului partidului democrat maghiar, Irányi, clubul a iniţiat tratative în vederea elaborării unui program naţional comun. Din partea românilor au fost împuterniciţi Iosif Hodoş şi Alexandru Mocioni, care împreună cu Svetozar Miletic, subliniau ca punct de pornire în discuţii principiile proiectului deputaţilor naţionali din precedenta dietă.36 Rodul activităţii acestei comisii mixte a fost „Proiectul de lege pentru regularea şi asigurarea naţionalităţilor şi limbilor de ţară în Ungaria“,37 foarte însemnat, constituind primul proiect bilateral, între deputaţii naţionali şi maghiari, care asigura egala îndreptăţire politică de limbă în stat şi odată înfăptuit, răsturna temelia întregului dualism. Dat însă publicităţii înainte de vreme şi neavînd o bază temeinică de sprijin în dietă, proiectul a provocat reacţia violentă a deakismului, fiind înăbuşită şi această iniţiativă în problema naţională. Solidaritatea parlamentară a deputaţilor români s-a afirmat şi în şedinţa din 6 decembrie 1869, în jurul chestiunii extrădării deputatului de Ceica-Bihor, Alexandru Roman, condamnat la un an temniţă pentru seria de articole în favoarea „Pronunciamentului de la Blaj“, publicate în „Federaţiunea“.38 Alexandru Mocioni, şeful Partidului Naţional al românilor bănăţeni, adresă cu această ocazie o interpelare ministrului justiţiei, Horváth: întrucît urmărirea judecătorească împotriva autorilor şi aderenţilor „Pronunciamentului“ a fost sistată prin graţiere majestatică, — pe ce bază s-au întemeiat procesele de presă împotriva lui Alexandru Roman, din moment ce articolele incriminate se referă chiar la „Pronunciament“? Ministrul maghiar a încercat să explice, că graţia majestatică s-ar fi acordat numai „pronunciamentiştilor“ şi nu s-ar referi la Roman, condamnat pentru delict de presă. Riposta omului politic din Banat veni în stilu-i propriu, concisă şi categorică: teoria ministrului justiţiei se dovedeşte falsă, căci fapta şi făptuitorii devin nepunibili în urma actului de graţiere, nici presa care a pledat în favoarea faptei şi a făptuitorilor, nu poate fi condamnată, întrucît nu poate constitui delict în presă, ceea ce a încetat a mai fi delict în realitate.39 Trecîndu-se însă la votare, deputatului român i s-a ridicat totuşi imunitatea,40 fapt ce sporeşte neîncrederea în posibilităţile activismului de a răzbate într-un asemenea sistem politic cu totul ostil. Această decepţie în buna credinţă înşelată o sugera Mocioni în dis-35 Albina, anul IV, nr. 44, Viena, 30 aprilie/12 mai 1869. 36 Branisce, V., op. cit., pag. 258. 37 Albina, anul V, nr. 32, Pesta, 16/28 aprilie 1870. 38 Neamţu, G., Procesele de presă ale ziarului „Federaţiunea“ (1868—1870), în „Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar (1865—1900), Studii“, sub redacţia Acad. Ştefan Pascu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pag. 200. 39 Păcăţian, T. V., op. cit., voi. V, Sibiu, 1909, pp. 261—262. 40 Branisce, V., op. cit., pag. 246.
