Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 4. (1980)

Artă

382

8

Se impune curînd atenţiei ca reprezentant al „noii generaţii“. în cele 15 lucrări prezentate la expoziţia sătmărenilor din 1933, organizată la clubul „CECIL“ (în absenţa lui Aurel Popp şi Andrei Littecki, expuneau alături de Mohi, Tóth Gyula, Szárkády S. şi Zölnay Géza), presa vremii constata „plăcut surprinsă“ că „modernitatea nu era o programă la Mohi, ci ceva care vine din sângele, din viaţa lui, cu multă tărie“. Arta sa era considerată „coaptă, plină de invenţie, cu simţ de formă şi ştiinţă care surprind. Naturile statice, tablourile cu nud şi compoziţiile ne reţin atenţia prin plasticitatea transpunerii. Se observă că el luptă cu culoarea şi încearcă în multe direcţii să-şi găsească drumul. Dar totodată sesizăm că structura este compusă cu aspră logică. El nu preia nimic direct din realitate, ci totul este recompus, urmărind să creeze altă lume (...). în el Satu Mare a cîştigat un artist tînăr, multilateral, plin de idei şi în sensul cel mai bun al cuvmtului modern“5.

Fin, subtil, acest comentariu preciza deja conturarea unei individualităţi creatoare, cu o atît de particulară geneză: o modernitate neprogramată, „ceva oare vine din sîngele, din viaţa lui, cu toată tăria“. Am insistat asupra acestui amănunt esenţial pentru că el explică originalitatea demersului său creator. Plămădită în izolare şi tăcere, într-un mediu dominat de convenţiile naturalist-impresioniste (iradiate de atmosfera băimăreană interbelică), în lipsa unei confruntări de idei şi stiluri care să antreneze descinderi spre noi orizonturi spirituale, viziunea sa operează intuitiv o modificare a sensibilităţii în acord cu cerinţele pulsului dinamizator şi evolutiv al vieţii, în acord cu ceea ce Juan Eduardo Cirlot numea „modificarea sentimentului lumii“, determinat de revoluţia scientistă. Gest temerar care a conferit operei substanţă şi durată, asemenea fructului dezvoltat prin creştere naturală. Iată cum definea ei însuşi acest proces: „N-am ajuns la stil cu premeditare; m-am trezit la el prin descoperirea caracterului formelor larg colorate şi mai ales prin constatarea faptului că ele corespund cel mai mult simţirii mele. Şi astăzi stau sub influenţa lor şi nu pot să-mi exprim plăcerea observînd efectul nemărginit al frumuseţii lor“.

Ce înseamnă aceste „forme larg colorate“ într-o competiţie a stilurilor? Afinitatea lor cea mai evidentă o găsim în sfera tendinţelor constructiviste. Mohi realiza la Satu Mare într-o formulă personală, lipsită de mimetism şi orice intenţie sincretică, principiile ce călăuzeau artiştii grupaţi la Bucureşti în jurul revistelor „Contimporanul“ (1922—1932), „Integral“ (1925—1928) şi „Unu“ (1928): Hermann Max Maxy, Marcel Iancu, loan Mattis Teutsch, Miliţia Petraşcu, Irina Oodreanu, Corneliu Mihăilescu, A. Brătăşanu. Aceste principii propovăduiau — după formularea lui Marcel Iancu — o artă „crescută dintr-un simţ optimist al vieţii, care purifică orice urmă de romantism, fiind expresia cea mai violentă a dorului de construcţie al vremii noastre (...). Arta ia sfîrşit a

5 T(erek) G(éza), Az első szatmári téli tárlat, ín „Szamos“, Satu Mare, 13 decembrie 1933.