Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 4. (1980)

Ioan Foriş: Dezvoltarea economico-socială a judeţului Satu Mar epe coordonatele socialismului

16 8 1974, Congresul al XI-lea al P.C.R. a făcut un amplu bilanţ al succeselor obţinute de poporul nostru în toate domeniile de activitate, în ridicarea României pe noi culmi de progres şi civilizaţie socialistă, adoptînd Direc­tivele privind dezvoltarea economico-socială a ţării în anii 1976—1980 şi în perspectivă, pînă în 1990. De însemnătate istorică epocală, acest Congres a adoptat Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, care asigură perspectiva şi orientarea clară a partidului, a întregului popor pentru următorii 15—20 de ani, defineşte strategia gene­rală a partidului, a României socialiste, cristalizează direcţiile dezvoltării multilaterale a ţării noastre. Analiza realizărilor obţinute de poporul român, de judeţul nostru, în perioada de după Congresul al IX-lea al P.C.R. pune în lumină un adevăr adînc intrat în conştiinţa oamenilor muncii din patria noastră, anume că aceasta este perioada cea mai fertilă, cea mai dinamică, mai prosperă din întreaga istorie a patriei noastre. Acest devăr este organic corelat cu altul şi anume că toate realizările acestei perioade, succesele fără precedent dobîndite în toate domeniile sínt legate de activitatea prodigioasă fără răgaz, de exemplară dăruire revoluţionară, de patos comunist a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Judeţul Satu Mare, oamenii muncii români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi de pe meleagurile sătmărene se mândresc cu faptul de a fi fost, începînd din anul 1969, de 6 ori gazdele ospitaliere ale con­ducerii partidului, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în cadrul unor vizite de lucru, sau al unor împrejurări festive, aşa cum a fost săr­bătorirea unui mileniu de atestare documentară a municipiului Satu Mare, ori în momente deosebit de grele pentru noi, cum au fost cele din vara anului 1970, în timpul inundaţiilor. Fiecare dintre aceste în­­tîlniri ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu oamenii muncii din muni­cipiul şi judeţul Satu Mare au constituit dialoguri fructuoase, s-au con­cretizat în măsuri şi indicaţii de nepreţuită valoare pentru dezvoltarea economico-socială şi culturală rapidă, mereu ascendentă a judeţului nostru. Analizînd retrospectiv dezvoltarea judeţului Satu Mare în perioada ce s-a scurs de la Congresul al IX-lea pînă în prezent, se impune a fi subliniată ideea, devenită axiomă, că baza dezvoltării societăţii, a depă­şirii stadiului de slabă dezvoltare o constituie efortul propriu al popo­rului, mobilizarea intensă a tuturor resurselor materiale şi umane, într-o concepţie de perspectivă. Alocarea unei părţi însemnate din venitul na­ţional pentru dezvoltare, şi în primul rînd pentru industrializare, repre­zintă calea sigură a propăşirii întregii vieţi sociale. Repartizarea armo­nioasă a forţelor de producţie pe întregul teritoriu este nu numai o so­luţie care rezolvă un întreg ansamblu de probleme economico-sociale, culturale ş,a. ci şi singura cale care asigură valorificarea superioară a re­surselor din toate zonele, accesul tuturor cetăţenilor ţării, fără deosebire de naţionalitate, la binefacerile civilizaţiei socialiste.

Next

/
Thumbnails
Contents