Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)

Arheologie - Istorie

CONTRIBUŢIA SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE DE PE „DEALUL VIDA“ (COMUNA SALACEA, JUDEŢUL BIHOR) LA CUNOAŞTEREA CULTURII OTOMANI (lj IVAN ORDENTLICH Aşezarea este situată la 8 km de staţiunea eponimă a culturii Otomani, în imediata apropiere a comunei Sălacea, pe un promotoriu numit „Dealul Vida“ (2) ce reprezintă o prelungire a dealurilor Barcăului, constituind terasa superioară pentru această zonă a Văii Eriului. Deşi nu a fost cercetată sistematic înaintea noastră, aşezarea era cunoscută încă din jurul anilor 1937, rînd o serie de obiecte (ceramică, bronzuri), descoperite în mod întîmplător, au intrat în colecţiile mu­zeului din Valea lui Mihai (3). Cercetările sistematice avînd drept scop dezvelirea integrală a aşezării, au început în anul 1964 şi au continuat neîntrerupt pînă în anul 1969, sub auspiciile muzeului din Oradea. Sistemul de săpătură preconizat de noi, în cercetarea aşezării de pe „Dealul Vida“ se poate rezuma Ia următoarele: iniţial aşezarea a fost intersectată sub formă de cruce, inclusiv presupusele şanţuri de apă­rare, cu două şanţuri mediane denumite A şi BC, avînd punctul de intersecţie, centrul aproximativ topografic al aşezării. Scopul acestor două şanţuri mediane a fost de a permite o observaţie de ansamblu asu­pra evoluţiei stratigrafice integrale al aşezării şi de a urmări frecvenţa locuirii din interiorul ei. Următorul pas a constituit descongenstionarea integrală a celor patru sectoare mărginite de şanţurile mediane, denu­mite de noi în mod convenţional lobul A, B, C şi D (fig. 1). Aşezarea este înconjurată de un sistem de fortificaţie compus din şanţ şi val de apărare, construit intr-o singură etapă. Deosebirile de construcţie, observate în secţiunile A şi B, nu afectează în fond con­cepţia unitară a construcţiei. In secţiunea A, şanţul antic de apărare a fost cuprins între metrii 68,50 şi 89,50 (fig. 2). Această deschidere de 21 m nu se menţine decît pînă la adîncimea de circa 100 cm de unde şanţul antic, se îngustează

Next

/
Thumbnails
Contents