Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)

Arheologie - Istorie

56

Vucedol-Zók (contemporană cu Caka-Kosyhi — numele acesteia prevalînd, deoarece grupa aceasta a fost distinsă mai întîi de cercetători cehoslovaci) şi-i impun contemporaneitatea cu cultura Vucedol-Zók şi cu paharele campaniforme. N-ar fi cu totul exclus ca fragmentul ceramic ornamentat cu romburi incizate să fie un element Glockenbecher pătruns pînă în regiunile noastre (v. pl. IX/11). De altfel, în urma presiunii acestui mare grup cultural întregul echilibru de la Dunărea de mijloc, în acest timp, va gravita spre răsărit. O atare ipoteză este sprijinită de elementele Baden-Pécel, tîrzii, permanente pătrunse tot dinspre vest, în timp ce orice elemente Kostolac lipsesc, nesprijinind, eventual, o filieră sudică de pătrundere a acestor elemente. Desigur şi orizontul cronologic era diferit, prezenţa elementelor Kostolac putînd indica eventual direcţia unui drum în epocă, dar care încă nu este adeverit prin nimic, deşi cultura Kostolac (29) a fost identificată şi în zona Dunării româneşti.

Dacă raporturile culturii Coţofeni cu celelalte culturi sau grupuri contemporane din centrul Europei nu pot fi prea bine definite în urma descoperirii de la Medieşu Aurit, ea ridică in schimb o problemă de cea mai mare însemnătate pentru cultura Coţofeni şi pentru Derioada de tranziţie: documentarea ritului de incineraţie în cultura Coţofeni.

Cele două morminte (şi celelalte deranjate, eventual încă patru) confirmă teza lui VI. Dumitrescu (30) asupra prezenţei incineraţie! pe teritoriul României în perioada de tranziţie spre epoca bronzului, în cultura Coţofeni. Se pare în schimb că despre cele trei morminte de la Reci-Telek (31) (de inhumaţie), găsite într-o aşezare Bodrogkeresztúr (32) nu se mai poate susţine că aparţin culturii Coţofeni.

Mai apropiate geografic sínt în schimb mormintele de incineraţie din cultura Baden-Pécel, găsite la Center (33), la 4 km de Özd din R.P. Ungară. Cercetătorii maghiari, J. Banner, (34), I. Kutzián (35) şi N. Kal'cz (36) pun cultura Baden-Pécel în legătură cu regiunile sud-estice (cu Troia II—V), în aceaşi manieră cu VI. Milojcic sau cu D. Berciu (37), care consideră să este probabil ca şi ritul de incineraţie cu aşezarea resturilor cinerare în vase să aibă tot o origine egeo-anatoliană. Este deci posibil ca tocmai prin legăturile, influenţele dintre grupurile din vest (38) şi cultura Coţofeni, sau printr-o altă filieră sud-estică, incineraţia să fi fost adoptată şi de purtătorii culturii Coţofeni de la noi, să apară la Medieşul Aurit. Nu trebuie să uităm însă că incineraţie se practica şi spre nordvest de grupul Laznany (39), cu care nu este exclus să fi putut avea contacte şi grupul Coţofeni din nord-vest, faza fără ceramică clasică Furchenstich.

Indiferent de originea şi calea urmată de ritul de incineraţie pentru a ajunge la culturile din centrul Europei, rămîne constatarea concretă a existenţei acestui rit în perioada de trecere spre epoca bron-