Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Muzeografie
COLECŢIA DE ARTA „AUREL POPP“ A MUZEULUI DIN SATU MARE IUDITA ERDŐS La sfîrşitul secolului al XIX-lea, intelectualitatea oraşului Satu Mare era preocupată de problema înfiinţării unui muzeu. După eforturi susţinute se reuşea în 1905 să se deschidă prima expoziţie de istorie, punîndu-se astfel temeliile expoziţiei de bază a viitorului muzeu. Concomitent cu aceasta se naşte şi ideea deschiderii unui salon de artă,, cu caracter permanent. Dar primul război mondial a zădărnicit numeroase planuri. In perioada dintre cele două războaie mondiale, colecţia muzeului se îmbogăţeşte, atît cu obiecte de istorie cît şi cu o serie de lucrări de artă. In decursul acestor ani în patrimoniul muzeului au intrat mai multe lucrări de artă, ajungîndu-se la un număr modest de 50 de lucrări, dintre care 45 donate şi 5 cumpărate. Astăzi în colecţia muzeului se găsesc unele lucrări de o importanţă majoră chiar, ca de pildă . Soldat rănit" de Thorma János, lucrări de Alexandru Ziffer, Nagy Oszkár — reprezentanţi ai şcolii de pictură băimărene, şcoală care a adus oimportantă contribuţie în dezvoltarea picturii peisagiste. In colecţia muzeului mai ajung lucrări de Aurel Popp, Litteczky Andrei, Herman Lip' t, Feszti Árpád, Toth Iuliu. Acestui început modest al formării colecţiei de artă au urmat ani de dezvoltare şi îmbogăţire continuă, fie prin donaţii, fie prin cumpărării succesive, căutînd să se respecte principiul specificului local. In prezent colecţia a ajuns să numere 100 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, pondere avînd lucrările lui Aurel Popp. (Pl. LXXV,. LXXVI, LXXVII). Din pleiada artiştilor sătmăreni care au trăit şi creat in oraşul Satu Mare, personalitatea pictorului Aurel Popp (1879—1960) se reliefează în mod deosebit. Avînd în vedere figura marcantă a acestui artist, colecţia de artă a muzeului s-a profilat în special pe concentrarea pe cît posibilă a întregii moştniri artistice a lui Aurel Popp în cadrul muzeului din oraşul Satu Mare.