Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
275 sindicate au ieşit din cadru] legii organizaţiilor profesionale a lui Trancu—Iaşi, devenind organizaţii comuniste. Guvernul liberal n-a reuşit însă să dizolve legal Sindicatele unitare, dar a închis în mod abuziv sediul acestora. După venirea la putere a naţional-ţărăniştilor, guvernul prezidat de I. Maniu, pornind o acţiune de reprimare a mişcării muncitoreşti din ţară, a hotărît judecarea şi dizolvarea Sindicatelor unitare. „Sindicatele unitare nu pot să fie dizolvate, exprima Apărătorul Proletar, organul lunar al Comitetului Central de Ajutorare al Sindicatelor unitare, protestul maselor muncitoare — aceste sindicate sínt o necesitate izvorîtă din nevoile maselor exploatate de la fabrici, uzine, ateliere, magazine şi birouri“ (14). Conformîndu-se ordinelor date de guvern, serviciul siguranţei din Satu Mare, în luna martie 1929, făcînd o percheziţie la sediul Sindicatelor unitare din localitate, a confiscat un număr mare de manifeste. In aceste manifeste scrise în limba română şi maghiară masele muncitoare erau îndemnate la organizare, la acţiuni pentru amnistie generală, regim politic în închisori, legalizarea partidului comunist, a Uniunii Tineretului Comunist şi a Ajutorului Roşu, stingerea proceselor de dizolvare a Sindicatelor unitare, contra războiului şi pentru apărarea Uniunii Sovietice etc. Se critica guvernul prezidat de I. Maniu, acuzîndu-1 de instituirea dictaturii, răpirea libertăţilor, înscenări de procese muncitoreşti ş. a. Deoarece siguranţa a considerat, desigur, că conţinutul acestor manifeste „este un îndemn la revoltă1^ s-au început cercetările spre a fi dovediţi autorii, arestîndu-se cîţiva muncitori bănuiţi de a participa la împărţirea manifestelor între muncitori fără lucru şi prin fabrici şi uzine (15). Acţiunile represive îmootriva Sindicatelor unitare s-au intensificat după Congresul Sindicatelor unitare de la Timişoara din 2—5 aprilie 1929, congres care a evidenţiat puternica tendinţă a clasei muncitoare spre unitatea mişcării sindicale, spre frontul unic de luptă împotriva exploatării capitaliste (16). După Congres, şi în urma provocării autorităţilor represive din 7 aprilie 1929 (17), guvernul naţional—ţărănist a trecut la dizolvarea Sindicatelor unitare sub pretextul invocat şi de guvernul precedent liberal, că acestea au depăşit rolul lor de organizaţii profesionale, desfăşurînd o activitate tot mai pronunţat politică. Pe baza hotărîrii guvernului, organele .judecătoreşti locale au trecut la intentarea proceselor de dizolvare a Sindicatelor unitare, recunoscute pînă atunci ca persoană juridică. „Guvernul — scria Steagul Roşu, organ de presă P.C.R. al Secţiunii Bucureşti — a pornit în întreaga ţară opera de distrugere a Sindicatelor unitare. După provocarea de la Timişoara, după încercarea de asasinare în mase a congresiştilor unitari, după ce a curs sînge muncitoresc — guvernul naţional—ţărănist, luînd drept pretext propria sa operă, a dezlănţuit asupra tuturor organi.zaţiilor muncitoreşti un nou val de teroare albă. împotriva Sindicatelor
