Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)

Cuprins

17 La scurtă vreme după aceasta intră în grevă lucrătorii croitori. Funcţionarii comerciali se aflau în prag de grevă, incit pentru aplanarea situaţiei s-a deplasat la faţa locului delegatul Uniunii Imre Faragd, care împreună cu Alexandru Borghida, Ştefan Glambu, Iosif Venţel, Ştefan Doboş s-au prezentat autorităţilor şi au discutat problemele ce interesau această categorie de salariaţi (57). Concomitent cu acţiunile pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, au avut loc numeroase manifestări cu caracter politic. Intre acestea săr­bătorirea zilei de 1 Mai 1920 a reprezentat una dintre manifestările cu largi implicaţii politice şi educative. Cu acest prilej, la Satu Mare, Cărei, Ardud, Ghilvaci şi în alte localităţi, muncitorii, la chemarea secţiunilor Partidului socialist şi a sindicatelor, au sărbătorit aşa cum se cuvine ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc. Intr-o impunătoare adunare din Satu Mare, la care au participat peste 4.000 de muncitori, cu flori roşii la butonieră, vorbitorii (Simion Bercovici, loan Groza, Imre Faragd, Anton Grama) au evocat tradiţia zilei de 1 Mai, desprinzînd noi concluzii pentru acţiunile viitoare a proletariatului, incit această zi să devină un simbol de luptă hotărîtă pentru transformarea revoluţionară a societăţii (58). După mitingul ţinut în sala „Vigadd“, a avut loc serbarea cîmpenească pe malul Someşului care s-a bucurat de o largă participare. Sărbătoarea muncii a stîrnit nelinişte în unele cercuri ale burgheziei care în ura lor contra organizaţiilor muncitoreşti, au căutat să le calom­nieze în fel şi chip, să le discrediteze în faţa opiniei publice. Răspun­­zînd acestei campanii meschine, organul „Tribuna socialistă“ în arti­colul intitulat sugestiv „Cine sínt patrioţii de azi ?“ scria că „Internaţio­nalismul partidului socialist departe de a însemna trădarea neamului nostru propriu, înseamnă numai aceea că în marea luptă pentru dezro­birea clasei muncitoare, sîntem solidari şi aliaţi cu întreaga muncito­rime din lume (59). O altă manifestare politică importantă a constituit-o alegerile generale parlamentare din mai 1920. După cum se ştie Partidul socia­list participa pentru prima oară la aleegri pe baza votului universal (60). De aceea, încă din luna aprilie C.E. al Partidului socialist a editat, sub formă de broşură, programul electoral al partidului care a fost difuzat în rîndurile muncitorimii (61), a fost desfăşurată, totodată, o vastă acţiune propagandistică prin intermediul presei socialiste, al conferinţelor, în­trunirilor şi altor forme de manifestare (62). La Satu Mare, Cărăşeu, Cărei, Medieşul Aurit, Ardud, Lazuri, Negreşti, Odoreu şi într-o serie de co­mune a fost desfăşurată o susţinută activitate electorală. Pe bună drep­tate, în materialele propagandistice se sublinia că cercul corupţiei so­ciale, al anarhiei din producţie, al lipsei de materii prime pentru fabrici şi uzine, a produselor alimentare, al scumpirii excesive a traiului, cu un cuvînt, al racilelor societăţii burgheze, vor fi înlăturate numai prin socializarea mijloacelor de producţie. Demascînd politica şovinistă a gru­părilor burgheze reacţionare, ca pe un fruct al sistemului capitalist,

Next

/
Thumbnails
Contents