Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
152 Lucrările asidue de la Ciumeşti, atît din aşezare cit şi din necropola de acolo, nu au permis efectuarea în 1964 nici măcar a unui sondaj informativ în cimitirul celtic proaspăt identificat. Cîteva intervenţii oficiale au oprit însă noi scoateri de pămînt pentru a nu se distruge şi alte morminte. Lucrările au început în anul următor, în cursul lunii iulie şi au fost continuate şi terminate în august 1967 (1). Metoda de cercetare, dat fiind caracaterul mai mult de salvare a descoperirilor a constat în efctuarearea unor secţiuni largi şi paralele care au brăzdat în cuprinsul unui dreptunghi de circa 1500 mp întreaga zonă în care s-a adăpostit necropola celtică de la Sanislău. Deoarece gropile pentru extrasul argilei nu erau totdeauna atît de profunde ca să fi distrus în mod cert orice urme arheologice, şanţurile trasate au înglobat şi acele cratere mai mari sau mai mici, care nu depăşeau în adîncime mai mult de 1,40—1,50 m. Sub această adîncime se afla nisipul vechi al dunei, complet steril din punct de vedere arheologic. De la limitele secţiunilor mărginaşe ale suprafeţei deschise, s-au trasat pe laturile de sud, vest şi est, 10 şanţuri perpendiculare pe pantele dunei, pentru a urmări întinderea maximă a cimitirului. Deşi secţiunile exterioare suprafeţei au însumat alţi 230 mp şi au fost destul de apropiat trasate, nu s-a constatat decît un singur mormînt (M. 20 din şanţul 4/1967) care s-a găsit în afara suprafeţei principale. Alte trei secţiuni au fost deschise în cuprinsul cimitirului modern, separat de aria noastră de cercetare de către acel drum de pămînt Sanisiâu-şoseaua asfaltată. Nici în aceste şanţuri nu s-a aflat vreun complex preistoric. In consecinţă, socotim că se poate afirma că necropola Laténe de la Sanislău a fost cercetată în marea sa majoritate, pe deoparte salvîndu-se o serie de complexe parţial compromise, pe de altă parte scoţînd la lumină mai multe morminte de remarcabilă importanţă (fig. 1). In spaţiul nostru de cercetare, în afară de mormintele ce ne interesează nu s-a aflat nici un alt complex arheologic, mai vechi sau mai recent. Cum s-a amintit mai sus, stratele de argilă, suprapuse peste vechiul sîmbure de nisip al dunei, au adăpostit în totalitate toate înmormîntările. In cele mai multe cazuri, gropile funerare se adinceau pînă la lutul galben, fie oprindu-se în acesta, fie atingînd sau arareori perforînd argila roşcată. Aproape toate gropile erau foarte puţin colorate; probabil că nivelul de unde s-au săpat aceasta era ca şi azi, acoperit de un strat foarte subţire de sol negru. In cursul celor două luni de vară din anii 1965 şi 1967, în necropola de la Sanislău s-au descoperit 21 complexe funerare, dintre care doar 10 erau prea puţin atinse sau complet nederanjate de scoaterile de pămînt (M. 2, 4, 9, 12—14, 16, 18—20). Alte trei complexe funerare (M. 1, 3, 21) deşi în bună parte decapitate de scoaterile de pămînt, mai conţineau destule resturi „in situ“ pentru a se reconstitui caracteristicile mai importante ale mormintelor. Restul descoperirilor din lutăria de
