Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Cuprins
15 sindicale, fireşte, nu numai la Satu Mare. Memoriul Comitetului regional al Partidului Socialist şi al Comisiei generale a sindicatelor din Transilvania înaintat Consiliului Dirigent, la 26 aprilie 1920, protesta împotriva faptului că „Organizaţiile noastre sínt închise, sîntem alungaţi din localurile noastre proprii, despoiaţi de posibilitatea dezvoltării culturale“. Iar mai departe se spune: „In loc de grijă din partea autorităţilor muncitorii sínt urmăriţi, arestaţi şi bătuţi“ (44). Pe fondul unor asemenea realităţi însăşi presa burgheză recunoştea că „lucrătorul nemaiputînd face faţă scumpetei extraordinare, recurge la grevă prin care caută să ceară un spor de salar care să-i asigure existenţa sa şi a familiei sale de multe ori foare împovărată“ (45). Aceasta fiind situaţia, în aprilie 1920, lucrătorii tipografi din Satu Mare au declarat grevă în toate atelierele, încît în ziua de 21 aprilie n-a apărut nici o publicaţie în oraş. Muncitorii, în memoriul înaintat patronilor au cerut mărimea salariilor în raport cu condiţiile grele de trai, stabilirea unor categorii de salarizare după vechime, reglementarea orelor de muncă (46). încercările de intimidare din partea autorităţilor care au intervenit în mod abuziv în conflict nu au ajutat la nimic. Muncitorii îşi păstrau calmul şi hotărîrea. In faţa solidarităţii exemplare a lucrătorilor patronii au fost nevoiţi să cedeze. Pe bună dreptate scria un ziar că „măsurile respective s-au dovedit întotdeauna nefavorabile, căci nu se pot ţine lucrătorii la muncă fără să li se dea hrana necesară“ (47). In urma tratativelor purtate între delegaţia greviştilor şi cea a patronilor s-a ajuns la o înţelegere care a dus la încetarea grevei. Muncitorii au cîştigat majorarea salariilor cu 50%, recunoaşterea delegaţilor şi alte revendicări (48). Tot în acea vreme s-au semnalat puternice nemulţumiri în rîndurile ceferiştilor, care, sub impulsul grevei feroviarilor din vechea Românie, se arătau gata a păşi pe calea aceleaşi acţiuni greviste. Acţiuni pentru mărirea salariilor au desfăşurat muncitorii croitori, lemnari, şi chelneri; torestieri din gara Ghilvaci (49). Dată fiind starea de spirit ce domnea în oraş, ziarul „Satu Mare“ scria că „De la un timp încoace în toate ramurile industriei noastre din acest oraş se observă o mare agitaţie în rîndurile muncitorilor din cauza salariilor insuficiente ce primesc în raport cu scumpirea enormă a vieţii“ (50). Exprimîndu-şi regretul pentru faptul că autorităţile administrative nu manifestau interes pentru soluţionarea unor revendicări ale lucrătorilor, acelaşi ziar scria că „Dacă cei chemaţi nu se vor îngriji de aprovizionarea lucrătorilor şi a micilor funcţionari, fără îndoială că aceste greve vor lua proporţii din ce în ce mai mari“ (51). Dar cea mai puternică acţiune grevistă din Satu Mare a fost cea a metalurgiştilor declarată la 20 iunie 1920. Greva este apreciată ca un început important în seria mişcărilor muncitoreşti din Satu Mare pentru ridicarea salariilor, căci era vorba de acţiunea unui detaşament important al muncitorimii — metalurgiştii (52). încă de la începutul lunii iunie delegaţii muncitorilor din toate fabricile şi atelierele metalurgice din
