Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
142 cu precădere a rituLui de incineraţie în urnă fără tumul şi prin prezenţa ceramicii lucrate cu roata, necaracteristică pentru grupul Kuştanovice. Prin hallstattul tîrziu în general se înţelege perioada cuprinsă între 600—400 î.e.n., Rienecke Ha. D. Perioada „epocii scitice“ din Ungaria, este datată de M. Parducz pe baza inventarului metalic de tip scitic, între 550/530—270/250 î.e.n., sfîrşitul fiind stabilit în funcţie de influenţele celtice (188). M. Duşek, pentru „perioada traco-scitică“ stabileşte o datare similară 550—350/300 î.e.n. (189), precizînd că în anumite zone din sud-vestul Slovaciei şi din Bazinul Tisei, limita inferioară a cronologiei stabilite s-ar putea să fie coborîtă în funcţia apariţiei celţilor. Cimitirele scitice din Transilvania sínt datate în general în secolele VI—V î.e.n. Necropola tumulară de la Ferigile, a fost datată de Al. Vulpe între 550—450 î.e.n. (190). Al. Vulpe stabileşte în faza iniţială a complexului Bîrseşti—Ferigile trăsături comune între complexele din Podolia, grupa Kuştanovice, Slovacia, Transilvania, grupa Szentes-Vekerzug şi regiunea subcarpatică a Olteniei şi Munteniei. Autorul monografiei necropolei de la Ferigile numeşte acest cerc cultural „traco-agatlrs“ (191). I. II. Crişan extinde limitele acestui cerc pe baza altor criterii decît cele ale inventarului metalic şi îl numeşte cerc nord-tracic sau daco-getic 192. Necropola plană de la Sanislău II, cum am văzut, are multe trăsături comune cu complexul numit Szentes-Vekerzug. Datorită faptului că acest grup a fost datat în primul rînd pe baza obiectelor metalice scitice, care lipsesc la Sanislău II, încadrarea cronologică a necropoei noastre, este foarte dificilă. „Grosso modo“, necropola de la Sanislău II, datează dm secolele VI—IV î.e.n. Am constatat, că ceramica lucrată cu mîna şi cu roata olarului a fost descoperită împreună, avînd aceeaşi funcţie în cadrul complexelor funerare. Acest fapt, indică o perioadă cînd ceramica cenuşie lucrată cu roata este larg răspîndită în Cîmpia Tisei, adică, probabil secolul V. î.e.n. Datorită faptului că elementele celtice lipsesc cu desăvîrsire, necropola se încheie înaintea apariţiei celţilor din a doua jumătate a secolului al IV-lea î.e.n. Intre necropolele Sanislău I (celtic) şi Sanislău II, nu se poate stabili o legătură organică. Ceramica lucrată cu mîna descoperită în necropola celtică, prezintă o oarecare evoluţie faţă de vasele din necropola hallstattiană, iar cea lucrată cu roata de la Sanislău II nu mai apare în necropola celtică. Pe baza inventarului funerar, considerăm că necropola de la Sanislău II începe în pragul secolului al V-lea î.e.n.. şi îşi încheie evoluţia la începutul secolului al IV-lea î.e.n. Practicarea ritului de incineraţie în urnă, inventarul metalic de tradiţie hallstattiană (cuţitaşe, ace, brăţări) şi factura ceramicii, arată că necropola de la Sanislău II, aparţine unui fond hallstattian local, tracic. Deşi ceramica lucrată cu roata este un element obişnuit al inventarului funerar, luînd în ansamblu caracterul încă hallstattian al necropolei, comunitatea căruia îi aparţin complexele funerare nu a depăşit încă stadiul evoluţiei hallstattiene. Descoperirile de la Sanislău 11 ne ajută să cunoaş
