Bader Tibor (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 1. (1969)
Dr. P. Bunta: Date privind istoria mişcării muncitoreşti din Satu Mare (1923-1928)
164 6 a clasei muncitoare îşi mărise din an în an capitalul social, realizînd într-un singur an — 1925 — o rată medie a profitului de 33%, ceea ce asigura achitarea unei dividende de 14% acţionarilor21. Profitul net al fabricii Unio s-a ridicat în anul 1926 la 6.018.183,97, iar în anul 1927 la 8.711.595,61 lei, ceea ce a permis achitarea unei dividende de 20%, adică 6.000.000 lei din venitul net realizat în 192722. Cei cca. 5 000 de muncitori din oraşul Satu Mare erau organizaţi în marea lor majoritate în sindicate23. în legătură cu spargerea unităţii mişcării sindicale de către elementele social-democrate de dreapta în septembrie 1923 la Congresul Sindicatelor din România, care a avut loc la Cluj, sindicatele din Satu Mare, întrunindu-se, au hotărît să lupte pentru împiedicarea spargerii şi menţinerea unităţii. „Adunarea a protestat cu energie împotriva celor petrecute la Cluj, hotărînd să nu se supună nici unei hotărîri a aşa-zisului Congres sindical de acolo (Cluj n.n.), ci să rămînă credincioasă Consiliului General ales la Sibiu şi care a început lupta pentru păstrarea unităţii"24. în acest sens adunarea sindicală a votat o moţiune. După înfiinţarea Sindicatelor Unitare la Bucureşti în 28—30 octombrie 1923, marea majoritate a sindicatelor din Satu Mare s-a afiliat la această organizaţie profesională25. Astfel, cu ocazia primei conferinţe a Uniunii Unitare a Muncitorilor Chimişti, Metalurgişti şi Petrolişti din România, care s-a ţinut în 29—31 decembrie 1923, la Sibiu, grupul din Satu Mare a trimis o telegramă „prin care declară că, neputînd trimite un delegat, este în totul de acord cu lucrările Conferinţei, şi că se vor afilia la Uniune26". Activitatea sindicatelor muncitoreşti era îngreunată şi în Satu Mare, ca de altfel în întreaga ţară, de acţiunile organelor represive ale statului burghezo-moşieresc. Poliţia din Satu Mare, consecventă menirii ei de sprijinitoare a claselor exploatatoare, a interzis funcţionarea sindicatelor pe motiv că nu sínt recunoscute de lege. Numai după vii proteste — arată Socialismul — şi după ce sindicatele au fost recunoscute ca persoană morală, poliţia a admis deschiderea sindicatelor27. Muncitorii sătmăreni, organizaţi în Sindicatele Unitare, s-au împotrivit energic ofensivei patronale, ridicîndu-se la luptă pentru satisfacerea unor revendicări economice şi pentru condiţii omeneşti de muncă. „Lucrătorii din Sătmar — scria ziarul Socialismul la 1 aprilie 1923 — au de dus lupta nu numai împotriva şomajului, ci şi împotriva tendinţelor patronale de a le pune condiţii de muncă mai grele. Luptele pentru isalarii se urmează una după alta; abia se termină o luptă în cutare industrie că şi începe o alta în altă industrie“28. Forma principală de luptă împotriva exploatării, folosită de către lucrătorii din Satu Mare în acea perioadă, a fost declararea de greve şi conflicte latente de muncă. Cu toate că în perioada stabilizării relative a capitalismului mişcarea revoluţionară era în reflux, faptele arată că numărul acţiunilor de luptă ale clasei muncitoare s-a menţinut destul de ridicat. Pe baza materialelor cercetate rezultă că în oraşul Satu Mare numărul cel mai
