Bader Tibor (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 1. (1969)
Dr. Şt. Ferenczi: Cu privire la apărarea hotarului de nord al provinciei Dacia
15 105 10 Vezi L. Strack, Untersuchungen zur römischen Reichsprägung des zweiten Jahrhunderts. I. Die Reichsprägung zur Zeit der Traian, Stuttgart, 1931, p. 120—121, 208, nota 892; A. Stein, Die Reichsbeamten von Dazien, în DissPann, ser. I, nr. 12, Budapest, 1944, p. 9, nota 1; C. Daicoviciu, în IstRom, voi. I, p. 314. 11 CIL, XVI, nr. 57, 163. 12 [J. Ornstein], Die Westgrenze Daziens, in JÖAI, III, 1900, p. 219; Á. Buday, în DolgSzeged, III, 1927, p. 127; C. Daicoviciu, Dacica. ín Jurul unor probleme din Dacia romană, în AISC, II, 1933—1935, p. 256, 304; idem, La Transylvanie dans I'Antiguité, Bucarest, 1945, p. 95—96, nota 1; limita fixată de J. Szilágyi pentru Dacia de vest (cf. Dácia nyugati határának első védelmi vonala és helyőrségei. Die erste Verteidigungslinie an der Westgrenze Daciens und ihre Garnisonen, in KözlCluj, III/l, 1943, p. 88—98; idem, A dáciai erődrendszer helyőrségei és a katonai téglabélyegek. Die Besatzungen des Verteidigungssystems von Dazien und ihre Ziegelstempel, în DissPann, ser. II, nr. 21, Budapest, 1946, p. 4, 9—10, 36) este trasată cu totul arbitrar şi într-un mod imposibil. In caz că s-ar admite această linie, o bună parte a regiunii aurifere ar cădea „extra fines provinciáé“. Respingerea liniei lui J. Szilágyi, vezi la: C. Daicoviciu, Asupra unor lucrări in legătură cu Dacia romană, în AISC, IV, 1941— 1943, p. 319. In legătură cu această chestiune, vezi încă: R. Syme, Carl Patsch, Dei Kampf um den Donauraum unter Domitian und Traian. Beiträge zur Völkerkunde von Südosteuropa, V12, Wien, 1937, (recenzie), în Germania, 22, 1938, p. 199. 13 Cf. şi I. Paulovics, Dacia keleti határvonala és az úgynevezett „dák" — ezüstkincsek kérdése, [Cluj], 1944, p. 101—102; C. Daicoviciu, în RE, voi. XXII/1, col. 267; idem, ín IstRom, voi. I, p. 315—316. 14 Vezi: K. Torma, Az alsó-ilosvai római állótábor s műemlékei, ín EME Evk, III, 1864—1865, p. 65—66; idem, A Limes Dacicus felső része, ín ÉTIK, X/4, Budapest, 1880, p. 113; Áj Buday, (ultima dată) Probleme de arheologie romană in Románia, în Cultura, 1/2, 1924, p. 149—150 şi idem, Vitás kérdések. I. Limesproblémák. Streitfragen. I. Limesproblemen, în DolgSzeged, II, 1927, p. 127—128; 138—139. împotriva acestei concepţii absurde, cf. C. Daicoviciu, (ultima dată) în TransAnt, p. 89—90; idem, Dacia capta, în Klio, 38, 1960, p. 179—180. în legătură cu o înaintare presupusă, ulterioară a romanilor dinspre Napoca spre Porolissum, vezi, mai nou: R. Syme. The First Garrison of Trajan's Dacia, în DissPann, ser. II, nr. 10, Budapest, 1938, p. 286. Cf. şi A. Stein, Die Legaten von Moesien, în DissPann, ser. I, nr. 11, Budapest, 1940, p. 19, nota 2. 15 I. Ferenczi, Régészeti megfigyelések a limes Dacicus északnyugati szakaszán, ín ErdMúz, XLVI, 1941, p. 210—211. 16 Platforma Someşană, în BSRG, LIII, 1934, p. 363, 369; idem, Observări morfologice în NW-ul Transilvaniei, în Volum omagial „Gr. Antipa", Bucureşti, 1938, p. 362, în special nota 2. 17 Ultima, cea mai completă schiţă-hartă a descoperirilor romane din nordul Daciei, vezi la I. I. Russu, Note epigrafice, în Acta MN, V, 1968, p. 452, fig. 1. 18 Cf. K. Hofmann, Jelentés az 1878 nyarán Szilágy megye keleti részében tett földtani részletes felvételekről. Bericht über die im östlichen Theile des Szilágyer Comitates während der Sommercampagne 1878 vollführten geologischen Specialaufnahmen, ín Földtani Közlöny, IX, 1879, p. 172; E. Balogh, Szolnok-Doboka földje, ín Az EME... XVII. vándorgyűlésének emlékkönyve, [Cluj], 1943, p. 103. 19 Cf. ín IstRom, voi. I, p. 351. Vezi şi contraargumentarea acestei concepţii la I. Ferenczi, A tihói római táborról, ín Kelemen Emlékkönyv, [Cluj], 1957, p. 291— 292 cu bibliografia citată. 20 C. Diaconu, Sor. Dumitrescu, Val. Dumitrescu, P. Gîşteanu, Dum. Lăzărescu, (. Panait, J. Újvári, Hidrograíia, în MonGeogrRPR, I. p. 455—457, tab. 42—45. 21 Această trasare ar fi în contrast cu acea regulă, bine cunoscută, a armatei Tomane, păstrată la Fl. Vegetius Renatus (I, 22), care se referă la aşezarea castrelor: „ ... Cauendum etiam, ne mons sit vicinus aut coilis altior, qui ab adversariis captus possit officere...“ Credem că mutatis mutandis, acelaşi principiu a fost aplicat în linii mari nu numai în privinţa plasării diferitelor elemente ale liniei
