Botár István et al. (szerk.): A Csíki Székely Múzeum Évkönyve 9. (Csíkszereda, 2013)
Történelem - Tüdős S. Kinga: A székelyeknek írástudással-műveltséggel szerzett címeres levelei a 16–17. században
TÜDŐS S. KINGA SCRISORI, DIPLOME DE ÎNNOBILARE CU BLAZON, OBŢINUTE DE SECUI ÎN SECOLELE 16-17, CA OAMENI DE CULTURĂ ŞI LITERE Rezumat Secuimea a constituit un element reprezentativ în cadrul istoriei Principatului Transilvaniei. Studierea diplomelor de înnobilare, a pergamentelor cu blazon, dovadă a recunoaşterii meritelor obţinute prin ştiinţă de carte, obţinute de secui, ca oameni de cultură şi litere, este o temă de cercetare principală a istoriografiei noastre. In acea perioadă, prin ştiinţă de carte, i s-au deschis omului secolului respectiv căi şi posibilităţi de integrare în nobilime, putând deveni funcţionar, o persoană utilă aristocraţilor şi principelui. După scindarea Ungariei (1540), în timpul Principatului Transilvaniei, obţinerea pergamentului cu blazon a avut o importanţă mărită, acesta fiind dovada ridicării în rang a familiilor, mai ales că, atunci, în Transilvania, încă nu exista instituţia aristocraţiei ereditare. Istoria scrisorilor armale, date secuilor, a început, de fapt, atunci, când, domnitorul a conferit titlul de „măria sa” (în latină: „Dominus”), care putea fi moştenit şi de descendenţi. în acest sens, prima scrisoare cunoscută este din 1569, când, în pergamentul familiei Balogh din Bădeni (Bágy), domnitorul a poruncit că, atât donatarul, cât şi descendenţii lui, să fie priviţi şi respectaţi în vecii vecilor, ca primori. în Transilvania din epoca voievodatelor, numai domnitorul avea dreptul de a conferi sau confirma scrisorile armale, eliberate celor care o meritau, în temeiul uneia deja existente, pe baza propriei hotărâri şi a recomandării unei alte persoane. Blazonul aprobat de domnitor a fost pictat pe pergamentul solicitantului, în cancelarie, contra cost. Desenul blazonului şi folosirea lui în Evul Mediu, în epoca cavalerilor, a reprezentat un mod de comunicaţie socială, un accesoriu cu valoare simbolică, pentru o categorie de armă. Din secolul al 16-lea, alături de simbolurile materiale formale, a fost pus în prim plan şi caracterul decorativ. Blazoanele din pergament „au povestit,” ca o Biblie ilustrată, meritele deţinătorului, oferind identificare vizuală celor care nu-i înţelegeau textul. în veacul al 16-lea, dar mai ales în secolul al 17-lea, pe lângă pergamentele cu blazon, obţinute pentru merite în războaie, au apărut şi donaţii meritate prin fapte excelente, legate de meserie (de ex. de bucătar, grădinar), sau chiar prin cultură, ale cărturarilor. Blazoanele ştiutorilor de carte laudă meritele oamenilor de litere ale cancelariilor, notarilor oficiali ai principilor, emisarilor, gestionarilor, şambelanilor, provisorilor şi altor funcţionari, oamenilor bisericii (preoţi, predicatori), învăţătorilor, adică a celor care au obţinut din profesie statutul social de nobil şi simbol. în imaginile blazoanelor, figurile poartă haine preoţeşti sau de învăţători, care ţin în mâini ustensilele specifice meseriei: condei, carte, pergament. Remarcăm că, nici unul din ei nu aparţinea aristocraţiei din Scaunele Secuieşti. în mare măsură, erau nobili mici, deveniţi din primipili călăreţi. Au completat mai rar blazoanele deja existente cu unul dintre atributele care simboliza ştiinţa de carte. 262
