Jakó Zsigmond: Erdélyi okmánytár I. (1023-1300) (Magyar Országos Levéltár kiadványai, II. Forráskiadványok 26. Budapest, 1997)
CERCETAREA IZVORAELOR MEDIEVALE DIPLOMATICE ÎN TRANSILVANIA
îngrijita de Adrian Andrei Rusu (n. 1951), loan Aurel Pop (n. 1955) si loan Dragan (n. 1954) Izvoare privind evul mediu románese. Tara Hategului în secolul al XV-lea. ClujNapoca 1989. PUBLICATII SÄSESTI DE IZVOARE DUPÄ 1918 Continuitatea practicii traditionale a editärii izvoarelor istorice în Romania este reprezentatä pana azi de diplomatarul sasilor, pe care, începând cu volumul IV din 1937, îl editeazä Gustav Gündisch (1907—1996), care s-a format tot la Institut, la Viena. De când dictatura comunista, în 1947, a desfiintat organizatia vie|ii stiintifice a sasilor, organizare cu îndelungat trecut (Verein für siebenbürgische Landeskunde), si populatia säseascä, treptat, s-a strämutat din Transilvania, seria indispensabilä pentru dezvoltarea medievisticii din Romania, cu sprijinul întelegàtor al Academiei Romane, în realitate este tinutá în viatä de constiinta misiunii angajate a editorului. Gustav Gündisch — cu sprijinul sotiei, Herta (1907—1981), formata tot la Institut, la Viena, si al fiului säu Konrad (n. 1948) — continua si din emigratie publicarea acestor izvoare, cu devotamentul säu realizând un monument demn de memoria çtiintei säsesti, care odinioarä a avut un roi important în cercetarea istoriei transilvane. PUBLICAREA MAGHIARÂ DE IZVOARE DUPÄ 1918 Partea ce se pästreazä în Románia din matériáiul izvoarelor istorice transilvane începând cu 1918 a devenit aproape inaccesibilä pentru cercetätorii maghiari. Contributiile lor modeste la medievistica transilvanà demonstreazà însà si in aceste împrejurari cä ei dórese sä participe la cercetarea Transilvaniei, întrucât altfel nu pot promova istoria târii lor. Dovezi ale acestei atitudini sunt volumul VIII al Diplomatarului secuiesc (Székely oklevéltár), publicat de Barabás Samu, la Budapesta, în 1934, precum si editia întocmità de Fekete Nagy Antal (1900—1969) si Makkai László (1914—1989) din diplómele dinainte de 1400 privitoare la românii din Ungaria (Documenta históriám Valachorum in Hungária illustrantia. Bp. 1941). De o importantä cu nimic mai redusä — fatà de publicatiile de izvoare — este serviciul pe care cercetarea maghiarâ a evului mediu îl oferà, în continuare, medievisticii transilvane în domeniul diplomaticii, în critica diplomática sau în geografía istoricä. Repertoriul critic al diplomelor regilor maghiari din dinastia Arpadianà, început de Szentpétery Imre (1878—1950) si terminât de Borsa Iván (n. 1917) — Regesta regum stirpis Arpadianae critico-diplomática. I —IL Bp. 1923—1987 —, este un instrument de lucru pentru toti cei care se ocupä de izvoarele diplomatice aie istoriei Transilvaniei dinainte de 1301. Çtiinta maghiarâ transilvanà reînviatà în anii 1940—1944, drept obiectiv comun al Arhivei Muzeului National Ardelean si al Institutului Stiintific al Transilvaniei din Cluj, în 1943 a pus la ordinea de zi publicarea diplomatarului medieval al Transilvaniei si a început lucrärile pregàtitoare. Primul produs al acestora a fost o publicatie de regeste (A Thorotzkay család levéltára. Kolozsvár 1944) întocmità de Jakó Zsigmond (n. 1916) §i
