Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)

Tartalom

La data de 14 octombrie 1874, monarhul l-a numit pe Gyula Pauler, membru corespondent al Academiei Maghiare de Ştiinţe, în funcţia de arhivar naţional. In ziua în care Pauler a depus jurământul, ministrul de interne a dispus „ unificarea arhivelor Cancelariei Maghiare şi a Transilvaniei, a arhivelor Consiliului Locumtenenţial, Guberniului şi palatinului cu Arhiva Naţională şi, că Arhivă Naţională unificată va fi condusă de către arhivarul naţional recent numit”. (Temporar Arhiva Cămării a rămas spre păstrare în clădirea Ministerului Finanţelor.) Astfel, a luat naştere noua Arhivă Naţională, ca succesoarea de drept a vechiului Archivum Regni. Caracteristica Arhivei Naţionale Regale Maghiare a diferit profund de a celei precedente, în sensul că ea nu mai funcţiona ca o organizaţie menită să asigure drepturile stărilor, ci a devenit o instituţie modernă a Ungariei capitaliste şi a slujit în primul rând ştiinţele.

Gyula Pauler, arhivar principal din 1893, conducând Arhiva Naţională până la decesul său ce a avut loc în anul 1903, a moştenit sarcini grele. A început organizarea instituţiei după o excursie de studii în Europa. A elaborat sistemul organizatoric al instituţieşi, sub îndrumarea sa a fost preluat materialul arhivistic al organelor naţionale care au funcţionat înainte de reconcilierea austro-ungară (arhivele Tezaurariatului, a Curiei, şi în baza unei legi din 1882 arhivele Capitlului de Alba Iulia şi ale Conventului de Cluj-Mănăştur), îmbogăţind astfel materialul Arhivei, al cărei cantitate depăşea 10 000 m.l. Depozitarea documentelor a creat probleme serioase, datorită faptului că în clădirea Ministerului de Interne nu mai erau spaţii libere suficiente. La sfârşitul secolului al 19-lea, documentele au fost păstrate în 83 de încăperi ale clădirii, arhipline. S-a discutat de la bun început despre ridicarea unui edificiu potrivit, însă doar în 1899 a fost luată şi o decizie, în acest an Pauler a elaborat planul construcţiilor. în ceea ce priveşte personalul Arhivei: în 1876, anul în care au fost depuse la instituţie arhivele tazaurariale, au fost angajate 22 de persoane (dintre care 1 arhivar naţional şi 2 adjuncţi ai săi). Pauler a depus eforturi, cu succes, în privinţa majorării proporţiei concepiştilor din rândul personalului şi în anul 1894 a avut 12 subalterni în această funcţie. La sfârşitul secolului au lucrat în instituţie şi 7 academiciani.

Pauler a luat măsuri în privinţa reordonării întregului material arhivistic, dar a finalizat doar colecţionarea diplomelor emise înainte de 1526 şi crearea Arhivei Diplomatice. Reordonarea documentelor nu a fost efectuată, având în vedere că personalul Arhivei s-a ocupat cu probleme administrative, în primul rând cu certificarea titlurilor de nobleţe. Posteritatea nu regretă eşecul, deoarece reordonarea documentelor create de un singur creator după conceptul lui Pauler ar crea dificultăţi astăzi pe parcursul cercetării lor. Până la urmă, la Arhiva Naţională documentele au fost fondate şi ordonate în baza principiului provenienţei. Singura excepţie o reprezintă crearea Arhivei Diplomatice (graţie lui Lipót Ováry), însă după considerentele noastre această reordonare are efect pozitiv. Sub conducerea lui Pauler Arhiva a preluat nu numai acte oficiale, ci şi documente personale şi familiale. în această perioadă, documente create după anul 1867 au fost predate Arhivei doar de către adunarea naţională. Prim-arhivarul naţional a colecţionat documente ajunse în străinătate şi a luat măsuri în privinţa preluării materialului arhivistic de provenienţă maghiară din arhivele de la Viena. Din motivele menţionate mai sus, au fost efectuate puţine lucrări de ordonare şi inventariere în Arhivă. în comparaţie cu Archivum Regni, Arhiva Naţională a fost vizitată de mai mulţi cercetători (anual cca. 20-50 de persoane). în anul 1882 a avut loc vernisarea expoziţiei permanente a Arhivei, în plus instituţia a colaborat la organizarea expoziţiei naţionale milenare şi a împrumutat documente pentru alte expoziţii, în timpul lui Pauler au apărut primele ediţii ale Arhivei Naţionale (catalogul expoziţiei; colecţia legilor şi regulamentelor referitoare la Arhivă; evidenţa diplomelor princiare, nobiliare, ale conţilor şi baronilor; registrul index al sigiliilor păstrate la Secţia Diplomatică; evidenţa donaţiilor titlurilor de nobleţe, rangurilor, blazoanelor, cetăţeniei cuprinse în registrele regale din perioada 1526-1867; prezentarea a trei arhive în trei volume diferite). în anul 1884 începea să funcţioneze biblioteca instituţiei. Au fost iniţiate şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale.

Urmaşii lui Gyula Pauler pe postul de prim-arhivar naţional au fost: Lipót Óváry, Gyula Tasnádi Nagy şi începând cu anul 1912 Dezső Csánki. Cu toţii au lucrat demult la Arhiva Naţională. Numărul personalului în anul 1905 a fost 24, în 1911 26 de persoane. Din cauza lipsei spaţiului, documentele preluate în aceea perioadă au fost aşezate în depozite externe. Astfel a ajuns în folosinţa Arhivei Naţionale clădirea cazarmei Bosnyák, situată pe Piaţa Bécsi kapu nr. 3, amenajată în scopul depozitării arhivelor. începând cu anul 1904, au fost purtate noi discuţii referitoare la noua clădire a Arhivei şi în anul 1911 s-a luat decizia ca noua clădire să fie edificată pe terenul cazarmei Bosnyák şi al caselor din împrejurimea sa.

Până la 1912, nu au fost efectuate în instituţie prelucrări arhivistice în cantitate semnificativă, deoarece soluţionarea problemelor administrative, juridice, precum şi adeverirea nobleţei a pus greutăţi din ce în

14