Pál-Antal Sándor (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 12. Judeţul Mureş (Bukarest - Budapest, 2014)
Tartalom
Şi partea maghiară s-a ocupat, între timp, de prezentări de arhive din Transilvania. în anul 1970 academicianul Domokos Kosáry a publicat o prezentare parţială de arhive (cele din perioada feudalismului).13 Ediţia a doua adăugită a acestei lucrări, compusă din mai multe volume, este în curs de apariţie începând cu anul 2008.14 Lucrarea lui Kosáry cuprinde toate arhivele comitatense, orăşeneşti şi familiale mai importante din Ungaria istorică anterioare anului 1848, şi oferă pentru prima dată o prezentare generală despre conţinutul acestor arhive, inclusiv a celor din Transilvania. Opera lui însă nu este un instrument de evidenţă arhivistică propriu-zisă, ci un corpus care studiază materialul arhivistic din punctul de vedere al istoricului, şi depăşeşte scopul urmărit de arhivişti. Faţă de o prezentare arhivistică, ia în seamă şi publicaţiile de izvoare arhivistice cât şi unele lucrări făcute pe baza arhivelor deţinute de instituţiile păstrătoare de arhivă. 3. Principalii creatori şi arhivele lor în continuare prezentăm pe scurt date privitoare la istoricul celor mai importante fonduri cuprinse în Ghid. Unul dintre fondurile cele mai importante care fac obiectul prezentei lucrări este cel al Scaunului Mureş şi, strâns legat de acesta, cel al Judeţului Mureş. Actele create de scaun au început să fie păstrate într-o arhivă propriu-zisă în încăperi destinate acestui scop la reşedinţa instituţiei construită în anii 1745-1746, începând din anul 1770. Luarea în evidenţă şi administrarea arhivei cădea în sarcina arhivarului desemnat acestui scop prin alegere, cu ocazia alegerii funcţionarilor. Arhivarii efectuau ordonarea şi luarea în evidenţă a actelor în repertorii arhivistice (indici alfabetici, liste de acte). Pentru activitatea depusă în ordonarea şi luarea în evidenţă a arhivei scaunale menţionăm activitatea meritorie a lui Károly Szilágyi de Ákosfalva (Acăţari) care între anii 1820-1847 a întocmit indici alfabetici nu numai pentru actele create de scaun prin corespondenţă, ci şi pentru volumele de procese verbale de şedinţe şi de dezbateri ale diferitelor organe scaunale, care repertorii sunt folosite şi azi. în toamna anului 1848 arhiva scaunului a fost devastată, iar în anul următor — după desfiinţarea vremelnică a acestuia - a fost mutată în clădirea Tablei Regeşti, apoi în cea a Judecătoriei cezaro-crăieşti Târgu Mureş. Materialul răvăşit a fost reordonat în anul 1852, iar o parte a actelor procesuale reinventariată. Scaunul reînfiinţat în anul 1861 şi-a preluat vechea sa arhivă, cât şi actele autorităţilor administrativ-judecătoreşti neoabsolutiste existente între anii 1849-1861. După desfiinţarea scaunului în urma reorganizării teritorial- administrative a ţării din 1876, arhiva creată a fost preluată de instituţia succesoare, comitatul Mureş-Turda (devenit după 1918 Prefectura Mureş-Turda, apoi din 1925 Prefectura Mureş). în urma reorganizărilor administrative prin raionare a ţării din 1950, atât documentele scaunului, cât şi cele ale prefecturii Mureş au ajuns în administrarea Sfatului Popular Regional (denumită „Mureş” între anii 1950-1952, „Autonomă Maghiară” între anii 1952-1960, şi „Mureş-Autonomă Maghiară” între anii 1961-1968), de la care au fost preluate în depozitele Arhivelor Statului în anii 1961-1967 în mai multe etape. Pe parcurs, atât arhiva scaunului, cât şi a prefecturii au fost supuse unor acţiuni de descongestionare a spaţiului de depozitare prin selecţionarea arhivei. Prima selecţionare a arhivei s-a făcut în anul 1870, următoarea în anul 1880. Au fost supuse acţiunii de selecţionare documentele emise după anul 1848. în lipsa unor acte normative clare în privinţa selecţionării, primele acţiuni s-au rezumat doar la separarea actelor considerate mai puţin importante de restul documentelor şi păstrarea lor într-un loc aparte. în anul 1884 luând în considerare raportul comisiei numite pentru verificarea selecţionării arhivei comitatului se procedează la scoaterea din arhivă şi valorificarea prin licitaţie a corpurilor delicte depuse acolo, a exemplarelor în plus ale foilor oficiale din anii 1849-1861, a unor acte administrative referitoare la chestiuni mărunte separate de restul arhivei, aflate în stare de răvăşire. în anul 1886, pe baza unui regulament de selecţionare a arhivei comitatului întocmit în anul 1885, aprobat de Ministerul regal ungar de Interne, s-a efectuat o nouă selecţionare, mai 13 Kosáry Domokos, Bevezetés Magyarország történetének forrásaiba és irodalmába. I. 1. Általános rész I-II. Budapest, Tan- könyvkiadó, 1970. (introducere în izvoarele şi bibliografia istoriei Ungariei. I. 1. Partea generală. I—II.). Capitolul II. poartă titlul , levéltárak és forrásközléseié' (Arhive şi publicări de izvoare.) 14 Din materialul republicat, capitolul 3 a Părţii I. prezintă arhivele comitatelor până în anul 1848.Vezi Kosáry Domokos : Bevezetés Magyarország történetének forrásaiba és irodalmába. I. Általános rész. 3. Megyei levéltárak és forrásközlések. (Introducere în izvoarele şi bibliografia istoriei Ungariei. I. Partea generală. 3. Arhive comitatense şi publicări de izvoare.) OSIRIS - Magyar Országos Levéltár, Budapest, 2008. 12
