Református Kollégium, Marosvásárhely, 1932, 1933

íénovat şi reparat vechiul local al şcoalei. Aceste lucrări s-au efectuat în anii 1908—10.

Prin hotărirea Adunării Generale ai Eparhiei din şedinţa zilei de 3 Maiu 1903 catedra de germană a schimbat-o cu cea de religie. In cursul anilor marelui războiu din nou a fost nevoit să reiă din orele vechei sale specialităţi. începând cu anul şcolar 1919—20 a luat o parte a catedrei de germană. Cu ziua de 1 Februarie 1921 a luat concediu la început de 6, apoi de 3 luni; însă nici după expirarea acestui concediu nu s-a mai reîntors la catedră. Fizicul Iui poate mai putea duce munca, dar sufleteşte a fost obosit. Liceul însă nu l-a ocolit nici odată, zi în zi il vizita; il chema spre această instituţie dragostea sa desinteresată şi neînfrântă.

In decursul carierii sale a depus o rodnică activitate atât în administraţia oraşului cât şi în sânul bisericii. A luat parte activă şi în viata politică ca membru al partidului independent; ca atare n a cunoscut nici o lârguială şi nici o renunţare la principiile sale. A activat apoi cu multă abnegaţie, aducând chiar jertfe în cadrul tuturor asociaţiilor culturale şi sociale.

Opera lui permanentă însă a rămas — precum am amintit — clădirea Colegiului. In anul 1908 la cuvântul său de comanda s-a aplicat prima lovitură de ciocan vechei clădiri a liceului, ca în locul acestuia să se ridice actuala clădire modernă. Şi acum, ca şi de atâtea ori în trecut mână călăuzitoare a Celui de Sus a ocrotit colegiul nostru ; căci abia s-au închegat zidurile acestei impozante lucrări, abia a încetat ecoul ru- găminilor de mulţumire şi nourii negri ai războiului s au abătut asupra culturii şi civilizaţiei omenirii. Din marele război abia au rămas zidurile colegiului. Numai după marele războiu ne am seama că ceeace s-a clădit înainte nu se mai putea începe acum şi numai atunci am putut aprecia la justa sa valoare opera lui KÓBORI I0AN.

Precum am văzut Atotputernicul l a trimis colegiului nostru dintr’un sat a judeţului Odorheiu. Urmele Iui Attila, credinţa până la fanatism în puterile Secuimi a fost aceasta, care abia a fost mai mică decât credinţa în Dumnezeu; a fost credinţa în tradiţia neamului său. A fost un om în toată puterea cuvântului. Neincrăzător în oamenii; a fost tradiţia satului său. A ştiut să între în acţiune la timp, să muncească cu fanatizm şi să nu se dea la o parte din calea scopului urmărit. In acţiunile sale n-a cunoscut descurajarea nici retractarea până ce nu-şi ajunge scopul; pe care dacă l a ajuns fericit s-a dat Ia o parte să lase pe ai săi în locul său. Toate acestea au fost tradiţie familiei sale. Studiile liceale, teologia şi filozofice i-au lărgit sfera viietii şi a activităţii, dar tradiţiile neamului şi ale familiei au fost cu mult mai puternice în sufletul său şi nu au putut fi influitate nici de studiile pe cari le-a făcut şi nici funcţiunile vremelnice pe cari le a ocupat. Sufletul omenesc în atare caz apare ca un stejar de veacuri, care nu se pleacă nici în fata razelor soarelui şi nici în fata celor mai groaznice furtuni. Un suflet ca un duş rece, care nu crede în nimeni şi n'mic mai ales atunci când fie şi în cea mai mică măsură tradiţiile ştinle în cari a crescut păreau a fi atinse. S-a transformat însă în izvor răcoritor oridecâteori careva dintre Iii săi sau prietenii săi se apropia de dânsul cu respectul tradiţiilor sale familiare.

4