Református Kollégium, Marosvásárhely, 1932, 1933

Liceul noslru mai are organizată o centurie de cercetaşi, care face parte din cohorta „Horia“ şi are ca şef de profesorul Vincenliu Spániel, iar ca ajutori pe profesorii Zoltán Jánosy şi Andrei Horváth. Asociaţia Creştină a Tinerilor a avut 34 de membri, împărţită în 2 cercuri biblice, una sub conducerea profesorului Benedict Kováts, iar cealaltă sub a Piof. Edmund Nagy. La avizul profesorilor de specialitate şcoala a organizat cursuri de conversaţie pentru clasele IV. şi Vil. la limba română în câte 2 ore săptămânale. Acestea au fost conduse de către profesorii Ion Lupşa şi Zoltán Jánosy. Deasemena s au făcut cursuri de conversaţie şi cu cl. V. şi VI. de către profesorul Gheorghe Târnoveanu, dela Şcoala Comercială de sfat. 9. Pentru examenul de admitere în cl. l-a din sesiunea Iunie s au pre­zentat 77 e'evi iar în Sept. 22 elevi. Examenele au avut loc în zilele de 23—24 Iunie şi 3 Septemvrie sub prezidenţia directorului Colegiului, Andrei Nagy. Pentru acest examen Onor. Minister a delegat pe Dl. profesor Nicolae Sulică dela liceul de stat din localitate In ambele sesiuni au reuşit 95 elevi. 10. Pentru examenul de admitere în cl. V-a, conform §-ului 18 a legii noui a învăţământului secundar Ministerul a numit următoarea comisiiine: Preşedinte Dl. profesor Nicolae Sulică dela liceul „Papiu Ilarian“; membrii: Andreiu Nagy, directorul liceului ref, Gligore Ciortea, directorul liceului „Papiu Ilarian“, Dr. Alexa Farczády, Pâlfi Antoniu şi Liviu Peter, profesori Examenul s a tinut în zilele de 22—23 Iunie şi 7—8 Septemvrie. S au prezentat în sesiunea Iunie 25 elevi, dintre cari au reuşit 16 elevi; în Septemvrie sau prezentat 10 elevi, dintre cari au reuşit 9 elevi. 11. La examenul de bacalaureat s au prezentat 8 elevi din sesiunile vechi şi 11 absolvenţi ai anului şcolar 1933—34, total 19 elevi. Exame­nul s’a linut în Cluj, în localul liceului de fete „Regina Maria“ sub prezidenţia Dlui profesor universitar Ionescu Bujor. Nici unul dintre candidaţii liceului nostru nu a fost admis la proba scrisă In sesiunea Septemvrie s au prezentat 5 elevi, din sesiunile vechi şi 14 absolvenţi ai anului şcolar 1933—34, total 19 elevi. Examenul s’a în localitata în localul liceului Papiu Ilarian, sub prezidenţia Dl. pro­fesor universitar Silviu Dragomir, din Cluj. Dintre candidaţi au fost ad­mişi la proba scrisă 10 elevi, iar Ia examenul oral au reuşit 8 elevi. 12. Liceul nostru a fost inspectat în decursul anului şcolar de către Dnii: Inspector general Traian Gherman în ziua de 15 Noembrie şi Inpector Silviu Ţeposu în ziua de 19 Ianuarie. D-sa făcând înspectie cu această ocaziune. 13. Serbări şcolare s’au ţinut: în ziua 15 Septemvrie cu ocaziunea deschiderii anului şcolar; ziua de 30 Octomvrie ziua economicei; în ziua de 31 Octomvrie ziua Reformatiunei; în 16 Oct. ziua naşterii M.S. Regele Carol II.; în ziua de 28 Noemvrie aniversarea alipirii Bucovinii, iar în ziua de 1 Dec. aniversarea alipirii Ardealului către Patria-Mamă. Am mai tinut sărbători în zilele: 21 Ianuarie în memoria fostului Prim- ministru Ioan Gheorghe Duca; 24 Ianuarie Unirea Munteniei cu Moldova; 21 Aprilie ziua plantelor, în ziua de 10 Mai, sărbătorirea unirii tuturor Românilor. Deasemenea am sărbătorit ziua de 8 Iunie, aniversarea 16

Next

/
Thumbnails
Contents