Református Kollégium, Marosvásárhely, 1927

gimnaziului sunt admişi să trăacă in Septemvrie un examen sumar, numai oral la limba română, istoria Românilor, geografia Românieie şi instrucţia civica. 7. Elevii cursului inferior, rămaşi repetenţi la trei objecte, intre cari şi limba germană sunt, admişi să treacă exemen de corigentă numai la celelalte două materii iar din limba germană vor fi promovaţi din oficiu. 8. Elevii, cari au terminat cl. VII. vor fi admişi la examen de tran- sitié a cl. VIII. Examenul va fi numai oral din obiectele: limba română, istorie, drept, filozofie, ştiinţele naturale şi igienă. Elevii, cari trec acest axamen, vor primi certificat de studii liceale şi se vor putea prezenta la bacalaurea. 9. Pentru examen de bacalaureat vor înainta cererile cei, cari repetă examenul până la 5 Septemvrie, iar cei noui până la 22 Septemvrie. 10. Cursurile se vor începe la 24 Septemvrie. 11. Elevii, cari părăsesc şcoala, vor primi o copie după matricula şcolară. Atăt acestă copii, cât şi certificatele de absolvire se vor putea ridica numai personal. 12. Cererile pentru scutire de taxă se vor prezenta Ia inseriere şi vor fi insolite de certificatul de paupertate. 13. Aceia, cari vor să fie primiţi in internat, vor înainta petiţiile lor până la 20 Julie. Deosemenea se va anexa certificat de paupertate, dacă elevul vrea să benefizeze de vreun favor. Elevii interini vor aduce cu ei toate cele necesare pentru pat, (si o pătură de acoperit patul) şi toate albiturile necesare. 14. Taxele pe trimestrul I. se vor achita la insriere, iar pentru sol- virea celoralte 2 rate (1. Dec. 1. Mart.) părinţii vor garanta. DIRECŢIUNEA. 20

Next

/
Thumbnails
Contents