Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 37. (2017)

Ionela Simona Mircea: Martha Bibescu, Izvor, ţara sălciilor. Redescoperirea unui destin în slujba Romăniei

Marisia XXXVII

Obiceiurile §i traditiile täranilor romäni, un amalgam de credinte §i superstitii venite din negura timpului, sunt pentru printesa Bibescu subiecte care Ti tin mereu treaz interesül, cäutänd §i gäsindu-le explicatii, fäcänd corelatii, permitändu-i sä tragä anumite concluzii. De pildä, atunci cänd se Tntämplä ca pruncii sä fie neastämpärati, greu de stäpänit, vede cum mamele lor sunt “atät de Tngäduitoare cu ei Tncät, Tn loc sä-i certe sau sä-i batä, se prefac a-i vinde §i a-i räscumpära imediat, sub un alt nume, Tn speranta cä Tn felul acesta vor dobändi un copil mai bun. [...] Ti-I vänd pe Ion. [...] Ti-I cumpär pe Alexandru”. lar explicatia, pentru un om cultivat ca Martha Bibescu, este u§oarä, gestui fiind interpretat de ea ca avänd un rol curativ: ’’Oricät de scurt ar fi trecutul, chiar cänd e vorba de cel al unui copil, el este Tntotdeauna plin de gre§eli a cäror amintire apasä pe inimä. [...] Cel putin dacä am putea sä firn vänduti cu totii, ca Ion cel räu devenit Alexandru cel cuminte, vänduti de cei care ne iubesc §i räscumpärati sub un alt nume, eliberati de toate gre§elile fäptuite §i de toate legämintele”1.

Scriitoarea se amestecä printre poporeni, participä, Tmpreunä cu ei la slujbele religioase, descoperä simboluri, face conexiuni cu lucruri care se Tntämplä Tn alte locuri sau de care a aflat de prin cärti, pricepe cä träie§te printre oameni care nu par sä respire decät Tn aparentä acela§i aer cu ea §i care nu Tmpärtä§esc decät Tn aparentä ideile veacului. Con§tientizeazä cä, Tntr-un fei, “poporul acesta n-are nevoie de exemplul nostru”, ci “T§i serverte sie§i drept model §i exemplu Tncä de foarte multä vreme", pentru cä “educatia lui moralä este Tncheiatä §i formeazä un tot, iar pe acest tot se grefeazä, mai mult sau mai putin stängaci, institutiile sräine recente, de care el nu se sinchise§te, dar care sunt chemate sä aibä un ascendent asupra lui”.

Obiceiurile de Pa§te Ti dovedesc, dacä mai era nevoie, credinta §i inteligenta nativä a celor multi §i säraci. Dupä un post serios, “acest popor cultivator de gräu gäse§te Tn sfär§it prilejul de a mänca gräu. Dar trebuie sä fie о zi mare, moarte sau Tnviere! Folosind un vocabular ales, el nume§te gräul cinstea mesei Tn timp ce porumbului Ti spune simplu hrana casei.” Sunt oameni care §tiu sä a§tepte §i sä-§i pregäteascä din timp desfätärile. Pregätesc pasca2 §i ouä vopsite3 pentru a särbätori moartea §i Tnvierea, cele douä borne ale vietii de aici §i ale vietii de dincolo. lar Slujba Invierii, la care ia parte de fiecare datä §i printesa, Tncärcatä de simboluri §i träitä de participanti, dovede§te credinta acestora Tn rosturile bine läsate de Dumnezeu pe pämänt.

1/dem, p. 35.

2ldem, p. 90. (“Fäcutä din fäina cea mai bunä, alba cum e chipul lui Hristos, amestecatä cu ouä la fei de galbene ca floarea soarelui, are о forma alungitä care о evocä ре сеа а mormäntului lui lisus. Se mai adaugä mirodenii, ce reprezintä mirul §i miresmele aduse de Nicodim, iar cui§oarele reprezintä cuiele adevärate cu care a fost tintuit pe cruce, cäci totul in aceastä päine minunatä trebuie sä aminteascä celor care о mäncä de bunul §i bländul Tnvätätor care le spunea la masa prietenilor säi Luati, mäncati, acesta este trupul meu. (...) Odatä scoasä din cuptor, pasca e gata sä satisfacä apetitul mistic, dar §i pe celälat”).

3 Idem, p. 91-92. (“Cele mai multe, cele obi§nuite sunt ro§ii ca sängele. Dar sunt §i unel albastre, verzi, galbene §i chiar negre. Cele negre reprezintä chinurile rästignirii lui lisus. Mai sunt §i altele acoperite de desene caudate, care te Tncäntä. (...) Truda necesarä pentru a le colora in culorile cele mai vii, cele mai proaspete, pentru a le incondeia cu arta migäloasä a unui miniaturist nu este insä pierdere de vreme. Femeile care se indeletnicesc cu aceastä delicate activitate §tiu bine cä atät copiii, cät §i bärbatii (care sunt §i ei ni§te copii) vor fi mai bucuro§i sä mmänänce un ou albastru, ro§u sau un ou incondeiat cu tot feluyl de desene decät sä mänänce un ou alb de gäinä, a§a cum il väd in toate zilele. (...) Pe ouäle acoperite cu inscriptii ideografice, fiecare recunoa§te emblema vietii lui: fusul sau furca pentru torcätoare; jugul, fierul de plug, secera pentru plugari; Calea Laptelui pentru pästori; roata de cärutä pentru cäruta§i; frunza de stejar pentru cei viteji; plasa cu sau färä pe§te, pentru pescari; cositele fetelor pentru cei indrägostiti”).

163