Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 34-35/3. (2015)

Carmen Lucia Petru: Interviu cu un refugiat prin "ţara de la răspăntii"

Marisia XXXIV-XXXV

imediat. Directorii §colilor unde Tnvátam női n-au fost intimidati §i au declarat cä nu au elevi basarabeni, Tnsá tata a crezut cá-i mai bine sä ne pierdem urma. A cäutat un ora§ cu §coli pentru toti copii säi §i a ales Blajul. Trebuie sä spun cä acolo am gäsit lini§tea §i Tntelegerea de care aveam atäta nevoie eu, pärintii §i fratii mei. Am fost ajutati: bäietii cu burse, tata cu serviciu, a fost angajat ca administrator al Fermei Metropolitane. De aceste locuri mä leagä cele mai frumoase amintiri §i prietenii. ín lipsa americanilor, tata a vändut carul §i cäruta. Se resemnase §i avea о singurä dorintä, sä-§i sustinä copiii sä facä §coli §i sä fie oameni. T§i fäcuse un prieten, pe profesorul de latinä al fratilor mei, dl. Gizdavu, care-l tot Tntreba pe tata cum a fost cänd au venit ru§ii peste noi. Ce urmeazä? Tntreba el obsesiv §i tata-i räspundea: mai urmeazä...mai urmeazä...Or’ sä-mi ia casa? Via? Cum sä-mi ia via? §i tata-i räspundea bland: n’or s-о ia, о s-о dati de bunä voie...§i-ntr-o dimineatä am aflat cä noaptea trecuse prin gara Blaj trenul cu care regele nostru pleca la rändu-i Tn refugiu...- Cum priviti azi cu deta§area pe care о conferä trecerea timpului, drama la care ati fost parte, aläturi de cei dragi?- E.F.: Inteleg acum cä fiind copii am Tnregistrat evenimentele dar n-am träit drama pärintilor, cu multele-i momente de disperare, dar §i de sperantä. ín prima parte a refugiului consolarea lor era cä träiau ceva provizoriu, pänä la venirea americanilor. Cänd faptele au demonstrat cä a§teptarea-i de§artä §i-au canalizat rostul vietii pentru copii §i asta a dat roade frumoase. Dintre cei care au rämas acasä, Tn Basarabia, multi au fost deportati. Din neamurile noastre unii §i-au pierdut viata sau sänätatea Tn carierele de piaträ din Kazakhstan, altii au murit de foame färä sä fie ridicati de la casele lor. Noi am avut parte de pärinti §i am putut sä urmäm §coli bune, sä ne erőim un rost Tn viatä. Noi ne-am avut unii pe altii, acesta a fost darui cel mai de pret §i, pänä la urmä, tälcul Tntregii pove§ti.

337