Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 29/2. (2009)
Cultură spirituală
318 Marisia XXIX cu privire la valoarea intercesivä a actelor supravietuitorilor, se inscrie §i revenirea Constanta la condamnarea unor forme de exteriorizare a durerii extrem de virulente; sigur, о astfei de pozitionare exprimä incercarea bisericii de a elimina practicile considerate pägäne, intr-un efort constant de cre§tinare a straturilor folclorice. Autorii predicilor au in vedere §i interzicerea proferärilor defäimätoare la adresa divinitätii, susceptibile de а crea neajunsuri atät defunctului cät §i individului. Acela§i manuscris de la 1680, la care am fäcut referiri anterioare, surprinde, in forma interogatiilor retorice, netemeinicia §i irationalitatea unei atitudini de revoltä impotriva divinitätii care este responsabilä de intreruperea unui destin; incisivitatea intrebärilor le conferä о capacitate de persuasiune remarcabilä. Iatä un paragraf impresionant prin sugestibilitatea sa: "Au cu Dumnezeu vrei sä tii vrajbä? Au cu impäratul vrei sä aibi pizmä? Darä apoi dragoste cu eine vrei sä aibi? Dumnezeu 1-au luoat, iar tu räp§te§ti? Iti pare cä nu §tie Dumnezeu ce faci?". Argumentul principal in recuzarea lamentatiilor, a gesturilor automutilante §i a vorbelor de "ocarä"este privilegiul invierii, necunoscut pägänilor; acest privilegiu este dublat de avansarea perceperii mortii fizice ca somn ce precedä resurectia. Ca atare, nu se justificä nici una din atitudinile incriminate intrueät moartea nu este echivalentä unei disparitii totale §i irevocabile, ci doar о etapä de tranzitie spre starea de beatitudine (referirile sunt doar la cei "iubiti de Dumnezäu"). Mai mult, predicatia funebrä insistä in a conferi mortii о dimensiune eliberatoare, privilegiind postexistenta debarasatä de neajunsuri, boli, tristete; interesant este cä in cazul mortii dreptilor accentul vizeazä beneficiile destinului postum, pe cänd in cazul päcäto§ilor oratiile, in efortul lor de consolare, se referä exclusiv la pozitivitatea actului de a intrerupe seria päcatelor §i a suprima tendinta spre acestea prin moarte. De aici derivä о altä constantä cu finalitate practicä а discursului funebru, §i anume nevoia de a aduce multumiri divinitätii ca forrná de celebrare a mortii. Aceasta intrueät semantica mortii, decriptatä la nivelul intregii umanitäti, este eminamente beneficä deoarece, in absenta ei, "mai räu ar fi fost intre noi cä ne-am mänca unul pre altul de nu ne-am aduce aminte de giudetul cel infrico§at ce va sä ne judece §i de nu ne-am nädäjdui cä vom sä inviem"18. Cea care trebuie sä inspäimänte §i care poate fi insä evitatä este cea de a doua moarte, asimilatä damnärii eterne; pericolul acesteia ii vizeazä, in principal pe pägäni §i eretici, dar §i pe "cre§tinii cei päcäto§i". 18 Invafäturä la ingroparea oamenilor cre^tini, 1680, apud A.Dumitran, Constante ale discursului..., p.110
