Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 9. (1979)
III. Etnografie
632 ION CUCEU ve§ti, ci Intimplári, timplári, pátanii, patáié, раЩе, etc. Sint dintre acélé naratiuni, de maré importantä pentru cunoa§terea mentalitätii arhaice, pe care un folclorist, D. Furtunä, le-а numit cuvinte scumpe, arätind cä nu le „poti culege de cit intimplindu-te a fi lingä sáteanul povesta? atunci cind el are gust de vorbä“, deoarece „nu se spun ca pove$tile (...) ci oricind, in orice vreme a anului, in orice loc, numai prilejul sä se iveascä"30. Dar „ca pove$tile“ se spun, in definitiv, putine categorii de naratiuni: basmele despre animale, cele fantastice §i nuvelistice, pove$tile formula, snoavele $i unele tipuri de legende, ln cercetärile noastre din Valea Gurghiului, Cimpia Transilvaniei, Sälaj §i Bihor, am constatat cä numai aceste spécii, care sínt spuse „ca pove$tile" $i reclamä, ceea ce am putea numi un povestit institutional sint considerate pove$ti (sg. poveste). Faptul este numai in aparenfä de importantä, deoarece, aici, in régimül diferit de manifestare, se aflä cheia infelegerii terminologiei populare §i, dincolo de aceastä treaptä, a deslu?irii funcfülor narafiunii folclorice. Concluzia trasä de I. Cazan in urma scrutärii terminologiei populare la Drägu? se dovede§te de mai largä valabilitate in graiurile din Transilvania. „Foarte rar — aratä el — se intrebuinteazä verbul a povesti pentru a da sä se inteleagä cä se poveste$te о poveste. De cele mai multe ori, poveste se spune, nu se poveste?te"31. Poveste (pi. povesti/pove$ti) are intr-adevär, cum au constatat dupä Hasdeu $i Säineanu, toti cercetätorii, о arie mai intinsä de comprehensiune. Delimitäri se pot insä face $i eie trebuie fäcute. Scrutarea mai atentä a cimpului semantic al termenului, urmärirea acestuia de la о zonä la alta, din localitate in localitate ar adinci delimitärile, scofind in luminä circuscrieri de sens tot mai exacte, de la dialecte la graiuri, la subgraiuri, la vorbirea specificä unei colectivitäfi $i, in sfir§it, in ideolectele povestitorilor $i ascultätorilor de pove$ti. In zonele cercetate pinä acuma din Transilvania se constatä cä termenul este folosit consecvent pentru a denumi narafiunea tradifionalä spusä spre a fi ascultatä (cu о väditä intentie artisticä), care, de obicei, poate fi apreciatä ca frumoasä. Pentru atari narafiuni procesul de transmitere se caracterizeazä printr-un grad mai inalt de complexitate, evenimentul narativ fiind mai bine reliefat in continuumul verbal. E vorba, in fond, de un anume nivel de institufionalizare pe care il atinge mediul de povestit in cazul unor asemenea evenimente narative. Rolul performerului este in spunerea narafiunilor ce pot purta numele de poveste, mult mai complex, precum mai complicatä e §i refeaua de comunicare ce se instituie. Cerinfele mediului sint, calitativ, altele. Cind e vorba de a se spune povesti, comunicarea narativä se ridica in alt plan, superior, prin adäugarea unor valenfe functionale noi, hotäritoare. Rosturile comunicärii 30 D. Furtunä, Cuvinte scumpe. Taclale, povestiri ?i legende románéit i, Bucure§ti, 1914 (Din via(a poporului román, XXXIII), p. 1. 31 I. C. Cazan, op. cit., p. 2.
