Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 8. (1978)

Studii şi materiale - III. Etnografie

702

V. FLOREA

20

Vai de mine negri-s norii:/

Toamna cind sä due ficiorii:/

Vai de mine negri-s muntii,:/

Toamna cind sä due drägutii.:/

Vai säracii feciorii,:/

Negri-s ca cälugärii De frica cätäniii.

(Mg. 1465 ec, Or§ova, inf. Todoran Nastasia, 42 a.).

Incorporarea devenea cu atit mai dramaticä, cu eit se petrecea in momentul cind mai oportunä ar fi fost räminerea acasä a feciorului, pentru implinirea rosturilor sale fires ti: cäsätoria (Cin’ о fo’ sä-mi iau sofiie / Iacä §i ordinu-m vine... — Mg. 1168 d) sau stringerea recnltei (. . . Cind о fost la secerat / Eu in cätane-am plecat -— FA 06922). Nici venirea primäverii, anotimp ce aduce cu sine bucuria si optimismul pricinuite de noua rena§tere a naturii, nu are puterea de a schimba, acum, starea sufleteascä a soldatului, deoarece nu mai are menirea de a fine „de coarne la plug“, ci pe aceea, pe care nu о infelege §i nu о acceptä, de a eutreiera lumea cu „pu§ca-n spinare/ /... / Suspinind cu dor §i jale“, stäpinit de un apäsätor sentiment de insträinare: Cit cu ochii mei mä uit, / Väd tot loc necunoscut, / Nu-i ca-n sat unde-am crescut. / Väd dealuri §i väd cimpii, / Dar de jelea me-s pustii / ... I Doru si fara sträinä / Mni-o fäcut fafa bätrinä / ßi capu caier de linä (FA 06352) sau... Cä mä due in färi sträine, / Unde nu cunosc pe nime / Numai frunza si iarba, / Care-i in toatä lumea; / Numai frunza §i podbealul / Cari sä face-n tot Ardealul (FA 06695; Mg. 1422 c).

Urmärile nefaste ale räzboiului sint ?i ele surprinse in cintecele lirice din Valea Gurghiului. Gospodäria färäneascä se resimte de pe urma plecärii la armatä a fläeäului, adesea principalul ei stilp de sustinere, fiind ameninfatä de dezorganizare $i ruinä (Noi de-aeas’ di cind am vint, / Pärinfi nosti-au murit, / Boii-n grajd о ciumpävit, / Plugul s-a rujinit, / Jugul in cui o-nflorit/ßi biciul s-а mucezit (FA 07644); Patru boi sucifi la coarne / Inträ-n codru morti de foame. / Morfi de foame si de säte, / N-are eine sä-i adäpe I... I Boii-a[u] rämas singurei / N-are nim[i] grijä de ei — Mg. 1469 n); rämasi färä atit de necesarul sprijin patem, copiii depling absenfa, de neinlocuit, a tatälui lor (Sed copiii rind pe vaträ / Si n-au cui sä zicä tatä — FA 06763); viafa soldafilor trimi?i „in foc $i „in parä“ este mereu periclitatä, о asemenea inclestare de forfe, precüm räzboiul, presupunind numeroase jertfe umane, realitate sugestiv exprimatä in cintecul despre plecarea §i, apoi, intoarcerea, de pe cimpul de luptä, a coloanei militare:

О säracile rägute:/

Cin’ о trecut pistä munte N-o putut trece de multe.

Pe cind о vinit’ napoi,