Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 8. (1978)

Studii şi materiale - III. Etnografie

17 OBICEIURI DE PRIMÄVARÄ 671 Perpetuarea obiceiului §i dupä retragerea aurelianä, in regiunile care au fäcut parte din Dacia romanä, constituie о dovadä in plus cä in perioada tulbure a migratiunii popoarelor, popularia autohtonä a rämas pe loc, reträgindu-se doar din calea nävälitorilor in locuri mai ferite din regiunea dealurilor $i a mun^ilor. La aceastä concluzie ne conduce $i constatarea cä obiceiul §i astäzi se practicä in majoritatea cazurilor in regiunile de dealuri $i mun^i. Desigur, de-а lungul secolelor, aceste obiceiuri $i-au pierdut semni­­ficafia ritualä inifialä sau unele elemente constitutive $i datoritä feno­­menului de contaminare s-au imbogäfit cu elemente noi. Trebuie sä ad­­mitem cä о parte din aceste elemente noi s-au adäugat ?i s-au accen­­tuat in timpul fiin^ärii ob§tiilor sätesti sau pe timpul cnezatelor romä­­ne$ti care se conduceau dupä „jus valachicum“. Acest lucru nu ne dä insä dreptul sä trägem concluzia cä eie ar fi luat nat$ere dupä desträ­­marea cnezatelor romäne?ti si cä judecata care se face cu ocazia strigärii peste sat sau de cätre crai in cadrul obiceiului comomicilor, ar suplini in mod simbolic pe cneazul judecätor de odinioarä. Cert este cä de-а lungul secolelor aceste obiceiuri au jucat un rol pozitiv in via^a satelor noastre, contribuind la supravegherea normelor tradijionale privitoare la cäsätorie, mentinerea unei vie^i morale sänä­­toase prin respectarea normelor etice stabilite de colectivitate. ANCIENNES HABITUDES DE PRINTEMPS (Résumé) Dans le présent ouvrage l’auteur décrit un cycle d’habitudes de printemps trouvées dans le village Petea du district Mure§. Ces habi­tudes présentent une importance particuliére et cela pas seulement du point de vue étnographique et historique. Ellies appartiennent aux plus anciennes habitudes roumaines, ä multiples significations, ayant ä leur base des croyances et pratiques rituales romanes. II est trés significatif le fait mérne, qu’une certaine partié de ces habitudes n’est attestée que dans les régions de l’ancienne province ro­máné Dacia, ainsi qu’en Italie et la France. La perpétuation de ces habitudes mérne aprés le retrait des troupes d’Aurelianus de Dacia constitue encore une preuve que dans la période des migrations des peuples la population autochtone est restée ä sa place en se rétirant seulement aux environnements plus protégés des mon­­tagnes. Le mérne temps, l’existence de ces habitudes en nos jours prä­sentes des nouveaux tämoignages ätnographiques sur la persistance d’un substrat culturel ancien, qui mérne en perdant la plupart de la signifi­cation rituelle initiale, atteste pourtant la continuité et l’ancienneté de l’élément daco-roumain sur le territoire de la Roumanie.

Next

/
Thumbnails
Contents