Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
I. Arheologie
31 NECROPOLA DE LA BÂIŢA 79 Slovacia de est, acest tip de cercei lipsind de asemenea din mediul scitic nord-pontic şi în mediul tracic sud-dunărean. Lipsesc la Băiţa şi alte podoabe care apar în grupele din Cîmpia Tisei, după cum nu s-au aflat în această necropolă nici sigilii-pintadere. Cronologic, necropola de la Băiţa — oare, fireşte, are o durată mai scurtă — se situează la mijlocul perioadei de existenţă a grupelor din Cîmpia Tisei, datate în a doua jumătate a secolului VI şi în secolul V î.e.n. (eventual şi începutul secolului IV). Acest fapt e dovedit şi de tipul de săgeţi (conice cu trei aripioare, fără dulie şi spin) specific fazei clasice scitice, care e caracteristic atit necropolei de la Băiţa, cît şi necropolelor de la Szentes-Vekerzug şi Chotin. In fine, apariţia la Chotin a unei aplici de tolbă ornamentată geometric98, asemănătoare cu cea de la Băiţa şi asociată cu acelaşi tip de săgeţi, vine să confirme şi ea cronologia acestui tip de aplici, despre care s-a vorbit mai sus, precum şi consideraţiile privind preluarea de către grupele scitoiranice, după o perioadă de la infiltrarea lor în aria carpatică, a motivisticii geometrice, specifică populaţiilor autohtone din această zonă, în speţă cea traco-dacică, cu oare au venit în contact. Fireşte, cele afirmate mai sus pot da naştere la următoarea întrebare: dacă necropola de la Băiţa şi grupele din Cîmpia Tisei sínt scito-iranice la origine şi au aceeaşi cronologie, cum se explică atunci deosebirile semnalate? în primul rînd trebuie subliniat faptul că aceste deosebiri constituie elemente particulare, care vin să contureze caracteristicile proprii, de coloratură, definitorii enclavelor scitice din cele două zone, respectiv Transilvania şi Cîmpia Tisei, fără să le altereze sau să pună în discuţie apartenenţa lor genetică la faciesul răsăritean scito-iranic. în al doilea rînd, cînd se discută de particularităţile diferite ale grupei din Transilvania, în comparaţie cu cele din Cîmpia Tisei, ar fi eronat şi neconform cu realitatea dacă s-ar omite faptul că fiecare din aceste grupe pătrunde în altă perioadă şi evoluează independent, în contact cu medii cultural-etnice diferite sau în bună parte diferite. Şi aceste medii se deosebesc nu numai între ele, ci şi faţă de cel în oare evoluează lumea scito-iranică nord-pontică. Aceste împrejurări diferite au imprimat, cum e firesc şi logic, fiecăreia din grupele amintite trăsături proprii. în al treilea rînd, grupa din Transilvania, spre deosebire de necropolele din zona Tisei, are un pregnant caracter arhaic, iar necropola de la Băiţa reprezintă, cum am văzut, prin toate elementele sale, evoluţia locală, finală, a grupului scitic din 98 în mormîntul dc incineraţie nr. 87. Vezi M. Dusek, op. cit. pl. 44/9.
