Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
I. Arheologie
ACADEMIA ROMÂNĂ ŞI DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE DE PE VALEA SUPERIOARĂ A MUREŞULUI* (И) ALEXANDRU POPA Epoca romană. Începutul secolului al II-lea al e.n. găseşte faţă în faţă, într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte, uriaşele forţe militare şi resursele Imperiului Roman, ajuns la apogeul puterii sale sub conducerea împăratului Traian, pe de o parte, şi armata dacilor condusă de ultimul şi, în acelaşi timp, cel mai ilustru rege pe care l-a avut Dacia independentă, Decebal, pe de altă parte. Rezultatul celor două războaie dintre daci şi romani este cunoscut. Dacia învinsă îşi vede o foarte importantă parte a teritoriului ei ocupat de armatele lui Traian, transformat în provincie romană şi integrat în comunitatea economică, socială şi politică a Imperiului. Astfel, timp de 165 de ani, cit a durat stăpînirea romană la nordul Dunării, istoria acestor ţinuturi se va împleti în toate aspectele sale cu cea a Romei cuceritoare. Coloniştii veniţi din toate colţurile Imperiului, vor aduce în aceste ţinuturi o viaţă nouă, viaţă pe care o vor implanta aici, impunînd-o şi populaţiei dacice, aşa că în cele din urmă acest proces de convieţuire şi de contopire, va avea drept rezultat romanizarea întregii populaţii şi crearea în noua provincie a unui nivel de civilizaţie care este produsul tuturor locuitorilor săi. Valea Mureşului face parte în totalitatea sa din teritoriul provinciei romane. Armata şi administraţia romană venită în această zonă va dezvolta unele centre, fără însă ca acestea să atingă nivelul unor aşezări urbane propriu-zise ca în alte părţi ale Daciei. Aşezările şi, în general viaţa din această regiune, au mai mult un caracter rural, principala preocupare a noilor veniţi, adaptaţi la condiţiile pe care le vor găsi şi * Prima parte a studiului a apărut în Marisia, V, 1975, pp. 9—27. Partea a doua (II) încheie studiul autorului. Din primăvara anului 1974 numărul descoperirilor arheologice a sporit considerabil, ele adăugîndu-se altora mai vechi pe care autorul nu le-a cunoscut şi menţionat în studiul său. întrucît sinteza descoperirilor prezentată de autor reflectă imaginea istorică reală a trecutului străvechi şi vechi a spaţiului geografic respectiv, în scopul completării „la zi“ a informaţiei ne rezervăm obligaţia să aducem, în viitor, corectivele necesare, prezentînd atît descoperirile omise, cît şi cele noi, cu semnificaţia lor istorică. (Valeriu Lazăr).