Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
III. Etnografie
11 UN OBICEI DE VECHE TRADIŢIE 669 Săracă, măicuţa mea De la multe m-о scos ea. De la multe, de la toate De la două nu mă poate. De la două nu mă poate Din armată, de la moarte. Fost-am şi eu tinerel Ca floarea de ghiocel. Ca floarea am înflorit Şi tot moartea m-о sfîrşit. Trageţi, clopote, cu jele Să vie neamurile mele, Să se-adune, să se strîngă Şi pe mine să mă plîngă. Şi-acum dragi mei nuntaşi Eu mă duc şi-aici vă las. Eu mă duc cu car cu boi Şi nu mai vin înapoi, Dacă noroc n-am avut Ca să trăiesc mai mult. Veniţi dar care mă iubiţi Şi cu min’ călătoriţi Că astăzi mă rînduiesc Şi de voi mă despărţesc. Şi mă duc pe cale lungă N-am pe nime să m-ajungă. Merg în altă-mpărăţie N-am pe nime de soţie. Vino, tu, mireasa mea, C-acum te las singurea Vino, mîna ca să dăm Şi-amîndoi să ne iertăm. O, soare, lumina mea De-acum nu te-oi mai vedea. Vin’, soare, de-mi arată Astă cale neumblată Unde n-am fost niciodată. (Inf. Cătălina şi Elisabeta Deac — Tuşin) Desigur, cîntecele sínt cu mult mai multe şi mai variate, care mai de care cu conţinutul mai emoţionant, dar noi nu le putem reproduce pe toate din lipsă de spaţiu. Cu puţin timp înainte de a se termina ultimul cîntec, tineretul scoate steagurile de nuntă de pe pereţi ca semn că urmează scoaterea mortului din casă. Primul iese stegarul care poartă steagul cel mare de nuntă, urmat fiind de cei 6 sau 8 colăcari care poartă steagurile mai mici. Sicriul este soos de cei 4 sau 6 feciori dinainte desemnaţi. Urmează mirele sau mireasa cu naşii şi rudele decedatului. In Zau de Cîmpie este obiceiul ca imediat ce s-a scos mortul din casă, să se spargă o oală în faţa uşii. în alte localităţi ca de exemplu Pogăceaua, Băla, Rîciu, Oroi şi altele oala se trînteşte şi se sparge pe locul unde a fost sicriul. Informatorul Stuparu Augustin ne-a explicat că acest lucru se face cu scopul ca „tot răul să se ducă din casă după mort“ şi „să nu lase urît în urma sa“. Locuitorul Olaru Sirnion din Pogăceaua ne-a relatat în schimb că spargerea vasului ar însemna „omorîrea“ lucrurilor care au aparţinut mortului. In curte, după ce s-au făcut obişnuitele formalităţi de înmormîntare, se cîntă cîntece de nuntă prin care „mirele“ sau „mireasa“ îşi iau rămas bun de la cei dragi. Am ales, spre exemplificare, cîntecele culese din Zau şi Tăureni:
