Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
III. Etnografie
13 CONTRIBUŢII ALE CERCETĂRII ETNOGRAFICE MUREŞENE 563 O viaţă de om închinat unui ideal, o muncă plină de pasiune şi dăruire, demnitate de dascăl închinată valorificării tezaurului cultural naţional popular, închinată culturalizării poporului. Acordîndu-i-se o importanţă tot mai mare, culturii în general, de către statul nostru socialist, în epoca contemporană, tot mai mulţi cercetători se Ocupă de cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural popular. Probleme privind etnografia judeţului Mureş apar tot mai des în publicaţiile de specialitate. Am aminti în ultimii ani doar cîteva: „Contribuţii la studiul construcţiilor şi aşezărilor ţărăneşti din Cî'mpia Transilvaniei“ de Pompei Mureşan38 39; „Despre meşterii fluieraşi din Hodac“ de Al. Tiberiu40; „Contribuţii la studiul jocurilor de priveghi din zona Văii Gurghiului“ de Dumitru Pop41; „Obiceiuri de reînnoire a izvorului primăvara în comuna Fîntînele“ de Molnár Ştefan42. Au mai fost realizate o serie de lucrări monografice ale localităţilor din judeţ, care tratează şi probleme de etnografie sau lucrări monografice privind ocupaţiile sau meşteşugurile, dar care nu au fost încă publicate. Nu putem încheia fără a evidenţia preţioasa activitate desfăşurată de etnograful Anton B'adea, directorul Muzeului etnografic din Reghin. Cu sîrguinţă şi tragere de inimă a reuşit să adune o numeroasă colecţie de piese din satele Văii Mureşului, ale Văii Gurghiului şi din Cîmpia Transilvaniei şi să pună bazele actualului muzeu. O instituţie de prestigiu, fondată pe baze ştiinţifice, pusă la dispoziţia marelui public, Muzeul etnografic din Reghin, visat de învăţătorul din Maioreşti, valorifică în mod ştiinţific etnografia mureşeană. O nouă apariţie de prestigiu în judeţul nostru este volumul „Marisia“, editat de Muzeul judeţean Mureş, în paginile căruia amintim două lucrări ale lui Anton Badea: „Contribuţii la cunoaşterea uneltelor şi metodelor de pescuit pe Mureşul superior“ şi „Trei obiceiuri din Cîmpia Transilvaniei“. Autorul a mai publicat şi alte lucrări ştiinţifice din care amintim: „Tipuri de pluguri cu cormană de lemn în zona Mureşului su-38 Mureşan Pompei, Contribuţii la studiul aşezărilor ji construcţiilor ţărăneşti din Cîmpia Transilvaniei, în AMET 1965—1967. 40 Tiberiu Alexandru, Despre meşterii fluieraşi din Hodac, SCAP, 1965. 41 Pop Dumitru, Contribuţii la studiul jocurilor de priveghi din Zona Văii Gurghiului, Rev. etn. jolc., tom 13, nr. 2/1968. 42 Molnár Ştefan, Obiceiuri de reînnoire a izvorului primăvara în comuna Fîntînele, în Almanahul Muzeului regional Sf. Gheorghe, 1965. 30*