Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
III. Etnografie
560 VALÉR POP 10 suluri de lut. Referitor la acest lucru afirmă că „ în regiunea noastră se mai păstrează o ceramică făcută cu mina, tip preistoric şi o ceramică executată la roată, tip La Téne.“28 Aminteşte de asemenea, despre motivul ornamental în relief „şarpele“, al ceramicii româneşti, izvorît din credinţa daco-romanilor că şarpele este „animalul clasic de apărare împotriva deochiului şi a tuturor accidentelor demonice“29 concluzie formulată încă de Vasile Pârvan. Aurel Filimon a căutat să facă cunoscute acdste argumente ale autohtoniei şi perenităţii poporului român şi peste hotare, cu ocazia expoziţiilor organizate în străinătate. O expoziţie semnificativă în acest sens a fost cea organizată în anul .1943 la Berlin, în condiţiile în care Ungaria horthystă era unul din sateliţii Germaniei fasciste. Cu această ocazie scrie un articol de popularizare a expoziţiei intitulat: „Ornamente der Rumänischen Volkskunst“30 (Ornamente din arta populară românească). Redacţia, după ce menţionează valoarea artistică a obiectelor expuse, arată că aceste obiecte sínt expresia continuităţii poporului român.31 Un alt merit al lui Aurel Filimon este acela de a fi organizat materialul etnografic al muzeului în mod sistematic, pe baze ştiinţifice, pe tipuri de obiecte şi zone etnografice, întocmind şi un catalog sistematic, care din păcate nu s-a păstrat. Luînd în ansamblu activitatea etnografică putem afirma că Aurel Filimon a pus bazele cercetării etnografice mureşene, a adus o contribuţie de seamă la conservarea şi valorificarea patrimoniului .cultural mureşean, a fost un înaintaş ce a ştiut să aprecieze produsele creaţiei populare a ţărănimii mureşene. Iustin Handrea, învăţător apreciat, animator cultural al satelor, pasionat şi înveterat colecţionar, s-a născut la Maioreşti, comuna Brîncoveneşti, în anul 1905. Fiind copil sărac nu a avut o copilărie prea fericită, trebuind să muncească încă de mic copil pe la oamenii mai înstăriţi din sat, pentru a-şi cîştiga existenţa. Din această cauză el reuşeşte destul de tîrziu să înveţe ceva carte, dar, sîrguincios, în scurt timp face progrese şi se înscrie la Şcoala Normală. După absolvire se întoarce pe plaiurile natale ca învăţător, mai întîi la Bozed, apoi la Ruşii Munţi şi în sfîrşit la Vălenii de Mureş. Aici „. . . sărac şi fără legături suspuse a adunat singur, neajutorat şi nesubvenţionat de nimeni, adesea neînţeles de nimeni, 28 Idem. 29 Idem. 30 Filimon Aurel, Ornamente der rumänischen Volkskunst, în Volle und Schrift, Berlin, 1943. 31 Idem.
