Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
III. Etnografie
3 CONTRIBUŢII ALE CERCETĂRII ETNOGRAFICE MUREŞENE 553 cîntecele fetelor pentru atragerea celui drag, vizitele făcute de feciori fetelor şi alegerea soţiei. Urmează peţitul cînd mirele, însoţit de părinţi, rude sau prieteni, fac o vizită părinţilor miresei, cu care ocazie stabilesc şi data logodnei. Descrie logodna cu întregul său ceremonial urmată la scurt timp de nuntă. Nunta sau cununia este momentul culminant al obiceiului, descris de autor cu multe amănunte, mai ales „chiuitul găinii“, cîntecele sau Chiuiturile de rămas bun adresate soacrei mici şi familiei miresei. Nunta se încheie cu „mărsul pe cale mare.“1 Semnificativ este că în lucrare autorul descrie doar aspectul laic al obiceiului, despre aspectul religios aminteşte doar că „bătrînii, mirii, nunii merg la biserică la cununie.“2 De asemenea în alegerea soţiei, tinerii se orientează pe lîngă frumuseţe, stare materială, şi după purtarea părinţilor, căci — spune autorul — amintind proverbul popular, „aşchia în jurul copacului cade.“3 Alte obiceiuri populare sínt povestite de autor cu aceeaşi măiestrie literară în volumul „Literatură şi obiceiuri poporane în comuna Rîpa de Jos, Comitatul Mureş-Turda.“4 0 altă personalitate ce şi-a adus contribuţia la valorificarea culturii populare mureşene la sfîrşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX- lea a fost învăţătorul Theodor A. Bogdan, născut în comuna Fărăgău, la 21 februarie 1887, tot dintr-o familie de ţărani. Magistrul său a fost învăţătorul Dumitru Pop, care-i insuflă, încă din anii de şcoală, dragostea faţă de creaţia populară. După terminarea şcolii Th. A. Bogdan, funcţionează ca învăţător la Şincai, Suseni, Reghin şi Bistriţa-Năsăud. în timpul vacanţelor de vară el peregrinează prin satele transilvănene în căutarea comorilor patrimoniului popular, aşa cum singur afirmă: „Din darul cerului am aplecare spre tot ce este poporal. îmi place să cetesc tot ce se găseşte despre popor şi de ale poporului şi aşa cetind mult în urmă mi-a venit pofta ca să umblu şi eu după comorile poporale. îndemnat de mine însumi, -am luat tălpăşiţa ca să văd lumea românească şi să aud din original şi de la izvor, şopta inimei poporului nostru şi am umblat în vreo dece ani aprópe întreg Ardealul, Bănatul şi o parte a Sălagiului, adunind cîte am putut.“5 Plecînd de la teme religioase, etnograful descrie originea unor sărbători cum sínt: Antoniesele sau Fulgerătoarele, Alexia, Mărtinii, Sâ-1 Mîndrescu C. Simion, O nuntă în Rîpa de Jos, în Revista Nouă, 6—7, 1898. 2 Idem. 3 Idem. 4 Mîndrescu C. Simion, Literatură şi obiceiuri poporane în comuna Rîpa de Jos, Comitatul Mureş-Turda, Bucureşti, 1892. 5 Bogdan A. Theodor, Cum se culeg descîntecele şi farmecele, în Gazeta Transilvaniei, anul 67, nr. 250/12.X.1904.
