Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
23 ACTIVITATEA CONSILIULUI DIRIGENT 467 diţii tehnice foarte bune în .cel mult 6 săptămîni104. Propunerea a fost repetată şi în ianuarie 1920, fără a fi fost luată în considerare105. în memoriul trimis de Resortul finanţelor, Ministerului de Finanţe, la 5 martie 1920, redactat de Ion Lapedatu, erau cuprinse argumentele avute în vedere cînd s-a propus soluţia amintită. în continuare, în memoriu se avansa o nouă soluţie, potrivit căreia statul să retragă biletele Băncii Austro-Ungare, dînd un avans, în lei, eventual de 50o/0 din valoarea sumei în moneda naţională, iar pentru restul să se dea în bonuri de tezaur în coroane, cu o dobîndă potrivită106. O soluţie propusă de Camera de Comerţ şi Industrie din Arad avea în vedere retragerea pînă la un termen fixat a tuturor bancnotelor de coroane, la predare, dîndu-li-se deţinătorilor de coroane cîte 40—50 bani pentru fiecare coroană, iar restul atunci cînd se fixa definitiv cursul coroanei107. O altă soluţie dezbătută şi la Asociaţia Economiştilor din Bucureşti a fost aceea ca statul să facă unificarea monetară fără sprijinul Băncii Naţionale, prin emiterea unui bilet de stat, Banca de emisie opunîndu-se însă categoric108. Pentru a analiza situaţia financiară din ţară, s-au întrunit, la 28 noiembrie 1919, la Cluj, marii financiari din Transilvania, Basarabia şi Bucovina, care, după ce au constatat deprecierea continuă a coroanei ştampilate, s-au pronunţat pentru organizarea unei alte consfătuiri la Bucureşti, cu participări şi din vechea Românie109, unde să se ia în discuţie aceeaşi stringentă problemă. Cele mai multe cercuri considerau că unificarea monetară se putea înfăptui doar cu sprijinul Băncii Naţionale, fapt care s-a şi adeverit. încă în iulie 1919, ministrul liberal de finanţe Oscar Kiriaceseu, evaluînd la 1 milion cantitatea de coroane care se vor ştampila, a propus Băncii Naţionale să retragă coroanele şi să dea pentru 1/3 din suma totală lei, iar pentru rest statul să dea bonuri cu largi posibilităţi de circulaţie, fără a fi însă monede „întrucît trebuie păstrat neatins principiul pe care se 104 I. Lapedatu, Chestiuni de finanţe... pp. 38—39, 70. în octombrie 1919 o delegaţie a Consiliului Dirigent purta discuţii la Bucureşti cu reprezentanţii Ministerului în vederea găsirii unei soluţii eficiente, „Patria“, nr. 200, din 26 octombrie 1919. „Renaşterea Română“ din 26 octombrie 1919 anunţă că Ministerul de Finanţe studia chestiunea înlocuirii coroanelor cu o monedă specială garantată de stat. 105 Ion I. Lapedatu, Chestiuni de finanţe, p. 39; C. Kiriţescu, p. 285. 100 Ion I. Lapedatu, op. cit., p. 44, Alte memorii trimise Ministerului de Finanţe la 30 iunie 1920 şi 12 iulie 1920. Ibidem, p. 38. 107 „Românul“, nr. 182 din 14 decembrie 1919. 103 „Analele Statistice şi Economice“, nr. 1 din 1920, pp. 27—28; D.A.D., 1919— 1920, p. 671; N. C. Angelescu, Politica monetară (în: Enciclopedia României, voi. IV, p. 687); V. Madgearu, D.A.D., 1920—21, p. 193. 109 „Drapelul“, nr. 152 din 1919. 30*
