Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
452 GHEORGHE IANCU 8 lise pentru necesităţile armatei, Comandamentul trupelor din Transilvania, toată lumea, indiferent de partidul sau orientarea pe care o reprezenta, de timpul sau locul în care şi-a expus opinia, a fost unanimă în a constata şi recunoaşte fenomenul deprecierii galopante a coroanei şi, implicit, prin aceasta scăderea cursului ei în raport cu leul. Intr-un interviu acordat „Gazetei Poporului“ din 9 februarie 1919, Aurel Vlad aprecia că valoarea coroanei era mai mică de 50 bani. „Ce valoare reală are astăzi coroana nu se poate şti“ remarca — „Renaşterea Română“ din 20 ianuarie/2 februarie 1919 — din moment ce nu se cunoştea cantitatea de coroane existentă pe teritoriul Transilvaniei. Cauzele scăderii cursului coroanei rezidă din situaţia generală precară a Băncii de emisie, din contrabandă32 şi specula 33 cu coroane. Ştampilarea coroanelor Stabilirea cantităţii de coroane aflate în circulaţie în România (Transilvania şi Bucovina), adică identificarea monedei austro-ungare aflată pe teritoriul naţional era o măsură care se impunea cu acuitate, avîndu-se în vedere certitudinea lichidării Băncii Austro-Ungare, constituind în acelaşi timp o etapă a amplului proces de unificare monetară. Dispoziţiile privind interzicerea importului de coroane şi controlul circulaţiei lor în ţară aveau, principial, menirea de a facilita această acţiune. E de menţionat că într-o situaţie similară se găseau şi celelalte state succesoare ale monarhiei dualiste. Modalitatea tehnică ce s-a adoptat, în general, a fost ştampilarea bancnotelor de coroane. La primul contact al secretarului general de la Resortul finanţelor, Ion Lapedatu, cu ministerul finanţelor, pe lîngă alte chestiuni financiare, s-a discutat şi iproblema ştampilării coroanelor. S-a convenit cu acea ocazie ca ştampilarea să se facă de îndată ce graniţele vor fi controlate de autorităţile româneşti34. De la acest acord principial şi pînă la trecerea efectivă la ştampilare a trecut însă o lungă perioadă, caracterizată prin consultări între reprezentanţii Ministerului de finanţe şi ai Consiliului Dirigent, care-şi propuneau găsirea celor mai eficiente modalităţi organizatorice şi tehnice de realizare. Declanşarea operaţiunilor de ştampilare a fost mult întîrziată datorită faptului că autoritatea statului român, prin intermediul Consiliului Dirigent, nu s-a exercitat de la început asupra întregului teritoriu al 32 Virgil Madgearu, D.A.D., 1920—21, p. 193. 33 Liviu Ghilezan, D.A.D., 1920—21, p. 492; Fritz Connerth, D.A.D., 1919—1920, p. 538. 34 Ion Lapedatu, D.A.D., 1919—1920, p. 693.
