Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
5 CONTRIBUŢII MUREŞENE 359 ţile poliţieneşti. Cert este însă faptul că, prin activitatea unor cărturari şi oameni politici români mureşeni, conştiinţa maselor ţărăneşti a fost revitalizată, iar pentru înfăptuirea deplină a idealului naţional se desfăşura o vastă acţiune propagandistică, folosindu-se deopotrivă graiul viu, tribuna conferenţiarului Astrei, catedra şcolilor poporale sau amvonul bisericii. După 9 mai 1877, însufleţirea pentru cauza naţională va fi şi mai mare, căci românii transilvăneni îşi puneau speranţele în intrarea imediată a armatei române în războiul împotriva Turciei, după care — victorioasă — o aşteptau dincoace de Carpaţi pentru a birui şi în faţa vulturului imperial şi a întregi pentru totdeauna ţara şi neamul. Vasta acţiune de sprijinire a războiului de independenţă n-a putut fi deci curmată de autorităţile dualiste, ba mai mult, în lunile din vara şi toamna anului 1877 ea a atins cele mai înalte culmi. Presa vremii ne oferă imagini din cele mai grăitoare asupra felului în care românii transilvăneni au ştiut să se solidarizeze cu actul energic şi curajos al tînărului stat independent român, cu fraţii de peste munţi în bătăliile purtate pe cîmpiile Bulgariei. Şi în privinţa contribuţiilor mureşene, cele mai bogate şi interesante informaţii ni le furnizează, fără îndoială, Gazeta Transilvaniei, Familia şi Telegraful român, periodice care aveau pe atunci cea mai largă răspîndire printre românii de dincoace de Carpaţi. Astfel, la mijlocul lunii iulie 1877, este redactat la Budiul de Cîmpie (azi Papiu Ilarian — n.n.) şi dat publicităţii în coloanele revistei „Familia“ Apelul cătră doamnele române din Cîmpie, semnat de Amalia Crişian (născută Maior) şi Carolina Pop (născută Papiu). Cuvintele lor simple, dar pline de căldură, erau adresate îndeosebi femeilor de la sate. „Surorile noastre din toate ţinuturile unde răsună limba românească — arătau semnatarele apelului — au înţeles de mult această datorinţă: din toate părţile curg ajutoare pentru românul rănit în lupta contra Semilunei! Cîmpia s-a distins totdeauna prin caracterul său curat românesc; ar fi aşadar un atentat direct chiar asupra noastră cînd noi româncele din „grînarul Transilvaniei“ am sta cu mîinile în sîn, ne-am uita cu indiferentism la ţipetele de durere ale răniţilor români şi la sacrificiile ce alte surori ale noastre le fac pe altarul naţiunii române!“13 Explicînd scopul acestei acţiuni, Amalia Crişian şi Carolina Pop îşi exprimă credinţa că şi femeile din satele Cîmpiei vor fi la înălţimea evenimentelor, că „ştiu aprecia datorinţele unei românce faţă de un război între fraţii ei români şi între osmani. Ele încă vor 13 Familia, XIII, nr. 31 din 31 iulie/12 august 1877.
