Takács Péter (szerk.): A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 66. (Nyíregyháza, 2010)

A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából

mai mare avantaj al acestui izvor este că, prin prisma familiei şi a gospodăriei, permite o viziune asupra caracteristicilor sociologice ale populaţiei Ungariei de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Putem astfel urmări şi alfabetizarea populaţiei, putem cunoaşte meşteşugurile populare care erau practicate peste tot. Obţinem o imagine despre viaţa satelor miniere şi tehnologia de producţie folosită. Izvoarele vorbesc despre hidrografia ţării şi despre mori. Prezintă relaţiile de transport şi starea drumurilor. Pentru prima dată, intră în vizorul documentelor scrise şi sursele de energie folosite de populaţia ţării. Viaţa economică este prezentată amănunţit cu foarte multă migală, pe segmente regionale. Există mai multe detalii decât în izvoarele anterioare despre schimbul de marfa între regiunile mici şi mari. Sunt dezvăluite structura şi caracteristicile comerţului intern. Sunt înfăţişate imagini intuitive despre forţele sălbatice ale naturii nestăpânite. De asemenea, se aduc date concrete şi despre structura etnică a regatului.

Din documentele plasei Nyír aflăm că în hotarele nereglementate clar ale satelor a existat suficient pământ arabil. în această regiune nu putem vorbi despre acapararea sesiilor iobăgeşti, despre expropriere moşierească sau robotă în exces. Departe de Viena şi de oraşele austriece şi cehe cu o industrie mai dezvoltată, consumatoare de materie primă, moşierii nu au produs cereale în exces care nu puteau fi valorificate.

Din cauza caracteristicelor hidrografice ale zonei, satele de aici au fost mai mici, cu populaţie mai puţină. De regulă hrana, îmbrăcămintea, confecţionarea de unelte şi energia casnică au fost asigurate prin forţe proprii. Comerţul pe bani s-a limitat doar la produsele cele mai necesare precum: sarea, mirodenii şi părţile din metal ale uneltelor. Specificul solului şi plugul utilizat a necesitat forţă de tracţiune mare. Aratul şi transportul fără patru boi nu prea era posibil. Necesarul de forţă de tracţiune din regiune nu permitea utilizarea vacilor la muncile agricole. în puţine locuri s-a cultivat pământul cu calul.

Există documente, care atestă faptul că hotarele seculare ale satelor au permis posibilitatea umblării în voie după pleaşcă. Acesta este unu dintre motivele gustului special, caracteristic al bucătăriei sătmărene. Deoarece oraşele erau rare, lipsind manufacturile, fiind redus numărul breslelor, era răspândită industria casnică, motiv pentru care nu a avut loc o profilare pe domenii de activitate. Fierarii au fost însă indispensabili. Aceste cauze explică de ce nu sunt căutate ca materii prime nici produsele agricole.

în Sătmar atât moşierii cât şi ţăranii au avut altă relaţie cu pământul decât în ţinuturile de peste Dunăre. Activitatea financiară, legată de producţia de mărfuri era destul de primitivă. Ţăranii se trăgeau de la plata taxelor şi a impozitelor în bani. Pentu a opta sau a noua parte a recoltei puteau ara pământurile alodiale ale moşierului fiind scutiţi de impozite datorate către stat, comitat şi biserică. Puteau cosi fâneaţă de calitate bună pentru jumătate sau o treime. Se putea arenda uşor şi ieftin pământ nelucrat pentru 2-3 ani. Din această cauză nu se înghesuiau să slujească pentru o jumătate sesie sau una întreagă şi să plătească impozit statului.

Mai trebuie să mai adăugăm doar că urbariile au fost introduse de Maria Tereza fără acordul Dietei - nobilimea acceptându-le doar ulterior. Valabilitatea lor a fost recunoscută de Dieta din 1790-1791. Procedura legislativă a fost completată doar de Dieta din 1832— 1836, conferindu-i putere obligatorie pentru toţi locuitorii Regatului Ungar.

58