Piti Ferenc - C. Tóth Norbert - Neumann Tibor: Szatmár megye hatóságának oklevelei (1284-1524) - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 65. (Nyíregyháza, 2010)

Előszó

nedatate. Totodată, au fost induse în volum, pe lângă documentele emise de comitat, de­opotrivă ordinele primite şi transcrise, precum şi alte documente legate organic de do­cumentul cadru, toate dispuse în ordine cronologică unitară. în schimb, nu a fost con­siderat drept obiect al acestui demers reperarea şi publicarea tuturor mandatelor remise comitatului, porunci cărora nu li se cunosc răspunsurile instituţiilor comitatense, fie că astfel de răspunsuri nu s-au păstrat, fie că poruncilor respective nu li s-a dat curs. Volumul debutează cu lista abrevierilor folosite şi cu bibliografia de specialitate; ur­mează apoi liste ale comiţilor, vicecomiţilor şi juzilor nobiliari, precum şi enumerarea notarilor şi a juraţilor aleşi după anul 1486. Documentele sunt redate sub formă de regest, în limba maghiara. Toate părţile din text, considerate importante, indiferent de motiv, sunt redate în latină, limba originală a documentului. Sunt publicate integral, în latină, documentele emise de comunitatea nobiliară a comitatului (universitas). Textul documentului este urmat, cu un corp de literă mai mic, de referiri privind materialul pe care este scris documentul, modul de sigilare şi de eventualele însemnări de pe verso-ul documentului, în afara adresei. în final, s-a notat cota arhivistică a documentului. Cu toate că dintre piesele documentare ale comitatului există mai multe care au văzut deja lumina tiparului, fiind publicate integral ori sub formă de regest, textele respective au fost incluse în volumul de faţă, respectându-se principiile enunţate mai sus. Ediţiile anterioare ale documentului au fost menţionate întotdeauna la sfârşitul aparatului critic. Pentru o utilizare mai eficientă, volumul cuprinde un indice toponimic, onomastic şi de materie. în final este redat indicele cotelor de arhivă. Norbert C. Tóth 15

Next

/
Thumbnails
Contents