A Békésvármegyei Régészeti és Művelődéstörténelmi Társulat évkönyve I. kötet (Békéscsaba-Gyula, 2010)

Aurel Chiriac: A Bihar megyei és Nagyváradi Történeti és Régészeti Múzeum Társulattól a Körösvidéki Múzeumig

(români, maghiari, evrei, germani, slovaci, sârbi etc.). Tot în subordinea Muzeului Ţării Crişurilor erau, încă de atunci, Peştera de la Vadu Cri- şului şi Rezervaţia naturală Pârâul Peţea din Băile 1 Mai.

Generaţiilor de muzeografi ce au lucrat aici după 197Îşi până astăzi li se datorează şi apariţia a trei anuare, la iniţiativa şi în sprijinul directorului de atunci, prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu: Crisia, de arheologie şi istorie, Biharea, de etnografie şi artă, Nymphaea, de ştiinţele naturii, ajunse astăzi la 82 de apariţii, cărţi de autor şi volume colective, şi ele într-un număr de peste 50, participarea la contracte de cercetare ştiinţifică, naţionale şi internaţionale, pe probleme de arheologie, artă, etnografie şi ştiinţele naturii. După 1971 paleta de preocupări s-a extins firesc, fie prin integrarea unor noi secţii, Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional (1977), transferat din 2002 la Ministerul Culturii (Direcţia pentru Patrimoniu Cultural Naţional Bihor), fie prin constituirea Secţiei de Relaţii Publice şi Expoziţii (1996) şi a Ecomuzeului Ţării Crişurilor (1996), acesta din urmă preconizat a fi realizat în peisajul Băilor 1 Mai şi compus dintr-un Muzeu al Satului din Vestul României şi Rezervaţia naturală „Pârâul Peţea”. S-a reuşit, după 1989, ca să se inaugureze, la 1 decembrie 2008, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, dedicat celei mai mari personalităţi politice române din prima parte a veacului al XX-lea.

în 1896, la Oradea, s-a inaugurat prima clădire special destinată unui muzeu al locului. La 17 ianuarie 1971 şi-a deschis porţile Muzeul Ţării Crişurilor, în atunci fostul sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea, moment din care a devenit unul din cele mai mari muzee pavilio- nare din România. Ambele date sunt fundamentale pentru muzeografia orădeană, dar şi românească şi central-europeană deopotrivă, tocmai pentru că demonstrează ambiţiile unei comunităţi în a avea o instituţie cu acest profil reprezentativă şi în pas cu vremurile, unde să fie păstrate şi valorificate obiecte-mărturii specifice vestului României cu prioritate, create de români, maghiari, evrei, germani, slovaci, şvabi etc. Este de remarcat, în acest context, că întotdeauna muzeul Oradiei şi Bihorului şi-a respectat condiţia de instituţie cu statut cultural-ştiinţific, servind pretenţiile unei epoci istorice sau alteia, cât şi de instituţie deschisă spre aplicarea soluţiilor muzeotehnice totdeauna modeme şi atractive pentru vizitatori şi specialiştii în domeniu.

Astăzi ne aflăm într-o etapă când muzeul Oradiei şi Bihorului ca instituţie, la 114 ani de la apariţie, se află într-un nou moment de transformare. Ca urmare a retrocedării Palatului Baroc, un monument arhitectural de excepţie, Muzeul Ţării Crişurilor a primit un nou sediu în care, firesc, se va apela la rezolvări muzeotehnice vizând pretenţiile mileniului III. Pe scurt, în anul 1990 a fost depusă prima solicitare, de către

118