A Békésvármegyei Régészeti és Művelődéstörténelmi Társulat évkönyve I. kötet (Békéscsaba-Gyula, 2010)

Aurel Chiriac: A Bihar megyei és Nagyváradi Történeti és Régészeti Múzeum Társulattól a Körösvidéki Múzeumig

romano-catolică, Palatul episcopal). Prin contribuţia financiară a populaţiei oraşului Oradea, dar şi a judeţului, în anul 1890 s-au colectat sumele necesare construirii edificiului muzeal. Cel care a finalizat proiectul şi construcţia noii clădiri a fost arhitectul Rimanóczy Kálmán junior.

Efortul depus a fost încununat de ziua când preşedintele Societăţii, Beöthy László, a deschis pentru public porţile noul muzeu amenajat în 9 săli ale noii clădiri, respectiv în 27 iunie 1896. în primele 3 săli erau expuse colecţiile proprii, iar în celelalte colecţia Ipolyi. Prima sală găzduia fondurile arhivistice ale familiilor Baranyi şi Fráter, o parte din biblioteca Societăţii, dar şi monede şi plachete; a doua fragmente de faună preistorică, vase preistorice, obiecte şi unelte din epoca romană şi a mi- graţiilor; a treia documente şi obiecte privind istoria medievală a oraşului Oradea, colecţii de bancnote, arme, steaguri. Cu mici modificări, expoziţia rămâne neschimbată până după primul război mondial. Una dintre ele se face în 1911, când se decide ca lapidarul, compus în cea mai mare parte din piese provenite din incinta cetăţii Oradea, să fie expus publicului. în această perioadă colecţiile sale ajung să fie extrem de apreciate, o dovadă în acest sens fiind participarea cu exponate la expoziţiile internaţionale de la Paris (1900), Kosice (1907), Londra (1908), Viena (1910), Budapesta (1912, 1913). Sunt editate şi un număr de şase anuare (ultimul în 1913) care conţineau, pe lângă informaţii despre componenţa colecţiilor, studii referitoare la istoria antică şi medievală a Bihorului.

Aproape pe întreaga durată a primei conflagraţii mondiale muzeul va fi închis. Intrarea României în război a determinat statul maghiar să trimită o comisie de la Budapesta la muzeul din Oradea, aceasta ambalând între 7—15 septembrie 1916, în 43 de lăzi obiectele colecţiei Ipolyi şi alte piese din colecţia Societăţii de arheologie a judeţului Bihor şi a oraşului Oradea, acestea din urmă pentru că erau mărturii importante pentru istoria maghiarilor din aceste locuri ale Imperiului Austro-Ungar. Se întocmeşte o listă cu obiectele ambalate (26 de pagini), iar piesele rămân la Oradea până la terminarea războiului. între timp, Gerovich Tibor, director al Muzeului Creştin din Esztergom şi muzeografia Muzeul Naţional din Budapesta, îi cere arhiepiscopului primat al Ungariei, Csemoch János, să găsească o cale juridică pentru a putea transfera colecţia la Esztergom. întrucât Ministrul Cultelor din Ungaria aprobă cererea prelatului, la sfârşitul anului 1918 Gerovich împreună cu directorul-custode Emyei merg la Oradea pentru a prelua colecţia. Ajunşi aici descoperă că piesele cele mai valoroase, cupele din aur cu filigran şi email dispăruseră, fiind sustrase de un fost funcţionar al instituţiei care le dusese în Statele Unite.

După 1 Decembrie 1918, dar mai ales după instaurarea administraţiei româneşti, muzeul va rămâne sub coordonarea ştiinţifică a Societăţii

106