Katolikus Főgimnázium, Kolozsvár, 1932

7 1)1 Gen. Proclan, comandant de Corp de Armată, Dl Gen. Batâr, 1)1 Insp. At. Popa, etc. Din activitatea întregei centurii este de remarcat tendinţa de a lua parte la munca caritativă a ocrotirilor sociale din oraş. In acest scop am aranjat şi în acest an o colectă de haine vechi pe teritoriul întregului oraş, adunând cam 15 căruţe de haine. Aceste haine au fost curăţite şi refăcute de Societatea femeilor catolice „Caritas“ şi împărţite între săraci. Cu aceeaş ocazie am colectat şi jucării vechi, le-am reparat în orele de lucra manual. In ajunul Crăciunului am adunat vre-o 500 de copii de prin străzile oraşului şi, în cadrul unui mic festi­val, aranjat împreună cu Societatea „Caritas“, le-am împăr­ţit jucăriile. Nici unul n’a plecat fără să fi primit vre o jucărie. Aceasta a fost ziua cea mai frumoasă a cercetaşilor din acest an. Am luat parte şi la colecta aranjată de Cohortă în oraş şi am adunat o sumă de cca 44000 de Lei. Ne-am manifestat şi în faţa publicului, când ni-s’a cerut acest lucru. Am defilat de multe ori cu prilejul serbărilor na­ţionale; am aranjat două reprezentaţii, jucând opereta în trei acte a cercetaşului-senior G. Málnási; am dat numere de pro­gram la festivalul Societăţii Poporane Rom. Cat.; am dat plantoane la Sf. mormânt în două biserici în săptămâna pa­timilor, etc. Purtarea cercetaşilor, precum şi sârguinţa lor la studii este mulţumitoare. La clasificarea dela sfârşitul anului şcolar n'a fost declarat repetent nici un cereetaş. Se poate că aecasta se datoreşte jamboreei din acest an. O jamboree internaţională este un eveniment aşa de însemnat în viaţa cercetaşului, încât se poate înţelege că ei şi-au încor­dat toate puterile ca să poată lua parte la ea. Greutăţile au fost mai ales de natură materială. Costul drumului şi al jamboreei însăşi s’au ridicat la o sumă de 2500—3C00 de Lei. Totuşi am reuşit să trimitem la jamboree 18 cercetaşi din partea centuriei. Ei au fost grupaţi în trei patrule, sub comanda Dior comandanţi I. Pataki, F. Szent - miklósi şi I. Szabó. Cercetaşii noştri au fost vizitaţi în mai multe rânduri şi de Dl comandant al centuriei, L. Puskás, care a luat cu satisfacţie la cunoştinţă laudele adresate cercetaşilor noştri, din partea comandamentului detaşamentului român. 10. Educaţia artistică şi fizică. Muzica vocală, artistică. Cântăreţii noştri au primit educaţie specială în muzică în 3 ore pe săptămână, afară de orele obligatorii de muzică. In cursul acestor ore ei s’au exersat, cântând pe patru voci, pen­tru a se putea bine prezenta atât în biserică, cât şi la serbări şcolare.

Next

/
Thumbnails
Contents