Katolikus Főgimnázium, Kolozsvár, 1931

6 Visegrádi, în biserică, în cadrul unei solemnităţi. Numărul membrilor noi învestiţi a fost 15. Prefectul Congregaţiunii a fost P. Apor, elev cl. VII. b) Cercetăşia. Cercetaşii liceului formează centuria VII. a Cohortei Fântânele. In anul acesta efectivul centuriei a fost 70 cercetaşi sub conducerea Dlui comandant al centuriei L. Puskás şi a comandantului de grupă L. Bőéi'. Greul muncii a căzut în sarcina patrulelor, conform principiilor întemeie­torului cercetăşiei. Şefii patrulelor au fost cercetaşi-elevi din clasele superioare. La patrula celor din clasa VII. ca o inovaţie am introdus ca şeful să fie un cercetaş-senior. Anul acesta şeful acestei patrule a fost A. Lazányi cu rangul de şef de grupă. Patrulele au ţinut în fiecare săptămână o adu­nare sub conducerea şefului de patrulă, unde au discutat evenimentele din viaţa patrulei şi a unor membri din patrulă,! şi s’au pregătit la probele de cercetaş. Afară de adunările patrulelor, am ţinut în fiecare a două duminecă cate o adunare a centuriei, unde s’a ţinut o cuvân­tare de către Dl comandant. S’au cetit ordinele de zi, apoi fiecare patrulă s’a produs cu câte un număr artistic-]iterar, toate din viaţa cercetăşească. Adunările de centurie s’au ter­minat cu exerciţii de ordine. Dela începutul anului am introdus lucrul manual pentru cei cari au dorit să participe. In fiecare dupămasă de sâm­bătă s’au adunat 10—15 cercetaşi şi au lucrat sub conducerea Dlui comandant de grupă L. Boér diferite jucării. Materialul de lemn în mare parte a fost dăruit de Firma E. Betegln Dela trimestrul al doilea, cercetaşul-senior A. Baritz a ţinut împreună cu Dl comandant-instructor Ad. Sipos, un al doilea curs de lucru manual pentru cei mai mari. Un curs de dans a fost ţinut de cercetaşul-senior D. Zsidó. Excursiuni am aranjat destul de multe. Patrulele aproape în fiecare duminecă au mers în hike-uri în regiunea Clujului. Excursii mai mari au fost la Valea Someşului Rece, Richitău, Mărişel, Fântânele, Călăţele,' Huedin, Şorecani. O excursie de noapte a fost la Baciu, combinat cu un concurs de obstacole. Tot în comuna Baciu am aranjat o reprezentaţie pentru ajutorarea şomerilor. La sfârşitul anului am aranjat o excursie pe trei zile la Cheia Turzii—Tureni—Aituni— Ghiurfalău. Este de observat din activitatea centuriei că cercetaşii cu plăcere au luat parte în munca socială a acţiunii „Caritas", colectând haine vechi pentru săraci şi lemne în foarte mare valoare. Se constată ca un mare progres faţa de anii trecuţi că am aranjat o reprezentaţie cercetăşească, care în întregime e munca cercetaşilor şi elevilor liceului. Comandantul de grupă

Next

/
Thumbnails
Contents